Şeful Guvernului de la Ankara a susţinut sâmbătă un discurs cu ocazia primei manifestaţii a Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) în cadrul campaniei pentru referendumul privind amendamentele constituţionale care prevăd consolidarea atribuţiilor preşedintelui.
„Pentru o Turcie puternică, o stabilitate durabilă, decizia noastră este …Da”, a declarat Yildirim în faţa mai multor mii de susţinători ai partidului de guvernământ, care au scandat îndelung „Da”.
„Facem primii paşi pe calea unei stat turc puternic”, a adăugat premierul.
În cazul în care amendamentele constituţionale sunt aprobate, preşedintele Turciei va avea prerogative sporite, sistemul constituţional transformându-se în unul de tip prezidenţial.
Astfel, şeful statului va putea emite ordonanţe de urgenţă, declara stare de urgenţă, numi miniştri şi dizolva Parlamentul. Postul prim-ministrului va fi înlocuit de unul sau mai mulţi vicepreşedinţi.
Recep Erdogan ar putea rămâne în aceste fel la putere până în 2029.
Recep Tayyip Erdogan susţine că reformele vor conferi stabilitate politică în Turcia, adăugând că sunt necesare pentru a permite o gestionare mai eficientă a ameninţărilor teroriste, în timp ce opoziţia denunţă amplificarea tendinţelor autoritariste ale lui Erdogan.
Referendumul privind reforma constituţională este programat să aibă loc pe data de 16 aprilie.
Citeşte şi: Angela Merkel: Germania trebuie să-şi îndeplinească angajamentele privind cheltuielile în cadrul NATO
Citeşte şi: INTERVIU Ministrul Mediului anunţă programul „Şcoala Verde” şi îmbunătăţirea programului „Rabla”
Citeşte şi: Inspirat de Jules Verne, Avram Iancu, primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, vrea să înoate 60 de zile de-a lungul Dunării
Citeşte şi: Merkel afirmă că suţine în continuare soluţia coexistenţei a două state, israelian şi palestinian