Comisia Europeană reia testele privind carnea de cal

O nouă campanie de teste ADN în vederea depistării cărnii de cal adăugată în mod ilegal în produse etichetate drept vită va fi lansată în primăvară în statele membre UE, a anunţat vineri Comisia Europeană.

64 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană reia testele privind carnea de cal

Comisia Europeană reia testele privind carnea de cal (Imagine: Shutterstock)

Comisia Europeană a coordonat un prim plan de control de acest fel în 2013, după scandalul declanşat în ianuarie, când a fost descoperită carne de cal în toată gama de produse din Europa. Aproximativ 4,6 la sută din produsele testate aveau un conţinut fraudulos de carne de cal.

Noua campanie va fi organizată în primăvară, iar rezultatele vor fi anunţate la sfârşitul lui iulie 2014, a precizat Comisia Europeană.

"Deşi frauda alimentară nu a avut implicaţii sanitare, ea a provocat o reacţie foarte clară a consumatorilor în vederea consolidării controalelor", a subliniat Executivul european.

După dezvăluirile de anul trecut, alte scandaluri privind carnea de cal au fost făcute publice.

Astfel, în sudul Franţei au fost descoperite în decembrie anul trecut produse conţinând carne de cal etichetate ca atare, însă provenind de la animale care nu erau destinate consumului alimentar, ci cercetării farmaceutice.

De asemenea, autoritatea sanitar-veterinară olandeză (NVWA) a anunţat în ianuarie blocarea distribuirii a 690 de tone de carne etichetată drept vită după depistarea unor urme de carne de cal. Abatorul aparţine companiei olandeze Van Hattem Vlees.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici