Cutremurul din Japonia ar fi deplasat axa Pământului cu 10 centimetri

Cutremurul din Japonia ar fi deplasat cu aproape zece centimetri axa de rotaţie a Pământului, a anunţat institutul italian de geofizică şi vulcanologie vineri, la câteva ore după catastrofa soldată cu peste 1.000 de morţi sau dispăruţi.

399 afișări
Imaginea articolului Cutremurul din Japonia ar fi deplasat axa Pământului cu 10 centimetri

Cutremurul din Japonia ar fi deplasat axa Pământului cu 10 centimetri

"Rezultatele preliminare ale studiilor efectuate de Institutul naţional italian de geofizică şi vulcanologie (INGV) arată că seismul din Japonia ar fi deplasat axa de rotaţie a Pământului cu aproape zece centrimentri", a declarat directorul de cercetare Antonio Piersanti într-un comunicat publicat pe site-ul institutului.

Această mişcare "este mult mai importantă decât cea a seismului major din Sumatra din 2004 şi probabil chiar după cea a cutremurului din Chile din 1960", a adăugat Piersanti.

Agenţia spaţială italiană a fost mai rezervată, estimând că ar trebui să strângă mai multe date înainte de a stabili valoarea exactă a mişcării, a anunţat agenţia Ansa.

Modificarea axei terestre poate avea repercusiuni asupra duratei zilei solare dar este vorba despre schimbări minime şi imperceptibile, de ordinul câtorva milionimi de secundă.

Cutremurul foarte puternic şi tsunami care au afectat vineri nord-estul Japoniei au provocat moartea sau dispariţia a peste 1.000 de persoane, potrivit poliţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici