Diplomat american: Trump a dorit ca Zelenski să declare public că va investiga compania Burisma

Diplomatul american Bill Taylor a declarat că Gordon Sondland i-a spus că preşedintele Trump doreşte ca Volodimir Zelenski să declare public că va investiga compania Burisma şi alegerile din 2016, potrivit unei copii a unei mărturii a lui Taylor obţinută de CNN.

575 afișări
Imaginea articolului Diplomat american: Trump a dorit ca Zelenski să declare public că va investiga compania Burisma

Diplomat american: Trump a dorit ca Zelenski să declare public că îl va investiga pe Burisma

„În timpul acelui apel telefonic, ambasadorul Sondland mi-a spus că preşedintele Trump i-a spus că doreşte ca preşedintele Zelensky să declare public că Ucraina va cerceta Burisma şi presupusa ingerinţă urkainiană în alegerile americane din 2016”, potrivit mărturiei aacestuia din Camera Reprezentanţilor.

Sondland, ambasadorul SUA în Uniunea Europeană, i-a spus lui Taylor că a făcut o greşeală mai devreme, spunând oficialilor ucraineni că o întâlnire între Casa Albă şi Zelensky „depindea de un anunţ public privind anchetarea.”

"De fapt, ambasadorul Sondland a spus că" totul "depinde de un astfel de anunţ, inclusiv asistenţa de securitate", a mărturisit Taylor.

Ambasadorul Bill Taylor este un martor cheie în ancheta în care este implicat preşedintele american, a depus mărturie marţi în faţa a trei comisii ale Camerei Reprezentanţilor.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.

Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.

Taguri:
sua,
ucraina,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici