Dmitri Rogozin: NATO planifică o campanie în Siria şi pregăteşte un atac în Iran

Reprezentantul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, susţine că Alianţa planifică o campanie militară în Siria, pentru înlăturarea preşedintelui Bashar al-Assad, având ca obiectiv pe termen lung pregătirea unui atac asupra Iranului, informează RIA Novosti, în pagina electronică.

1036 afișări
Imaginea articolului Dmitri Rogozin: NATO planifică o campanie în Siria şi pregăteşte un atac în Iran

Dmitri Rogozin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat miercuri violenţele din Siria, cerând autorităţilor de la Damasc să pună capăt utilizării forţei împotriva protestatarilor paşnici, fără a solicita însă intervenţia NATO.

"Această declaraţie înseamnă că planificarea (operaţiunii militare) este deja în curs. Poate fi o concluzie logică a acestor operaţiuni militare şi de propagandă ale unor ţări occidentale împotriva Africii de Nord", a spus Rogozin, într-un interviu publicat vineri de Izvestia.

El a afirmat că Alianţa vrea să vizeze numai regimurile "ale căror puncte de vedere nu coincid cu cele ale Occidentului".

Rogozin şi-a exprimat şi acordul cu experţii care consideră că Siria şi, ulterior, Yemenul, ar putea deveni ultimele etape înaintea declanşării unui atac asupra Iranului. "Se strânge laţul în jurul Iranului. Planificarea militară împotriva Iranului este în curs. Şi, desigur, suntem îngrijoraţi de escaladarea situaţiei către un război pe scară largă în această regiune uriaşă", a spus el.

După ce a învăţat lecţia libiană, Rusia "va continua să se opună unei rezoluţii de forţă privind situaţia din Siria", a afirmat Dmitri Rogozin, adăugând că urmările unui conflict pe scară largă în nordul Africii ar fi devastatoare pentru întreaga lume.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici