Doi iranieni, condamnaţi la închisoare pe viaţă în Kenya

Doi cetăţeni iranieni judecaţi la Nairobi pentru deţinere de substanţe explozive în vederea comiterii de atentate în Kenya au fost condamnaţi luni la închisoare pe viaţă.

435 afișări
Imaginea articolului Doi iranieni, condamnaţi la închisoare pe viaţă în Kenya

Doi iranieni, condamnaţi la închisoare pe viaţă în Kenya (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cei doi iranieni, Ahmed Mohammed, în vârstă de 50 de ani, şi Sayed Mansour, în vârstă de 51 de ani, au fost arestaţi în iunie 2012, iar interogarea lor a condus poliţia la depistarea a 15 kilograme de RDX, un exploziv militar puternic, ascunse în Golful Mombasa, al doilea cel mai important oraş din ţară, un important centru turistic pe coasta Oceanului Indian, potrivit acuzaţiei.

Tribunalul i-a condamnat pe fiecare la închisoare pe viaţă pentru un "act menit să cauzeze răniri grave", zece ani pentru "posesie de explozivi" şi 15 ani pentru "pregătirea unui act criminal", precizând că pedepsele vor fi contopite, o hotărâre judecătorească denunţată de Teheran.

"Sunt tulburat când îmi imaginez extinderea pagubelor pe care le-am fi putut vedea", a declarat judecătorul Waweru Kiarie prezentând verdictul, în capitala kenyană.

"Le-am ascultat apelurile la clemenţă", a continuat magistratul, dar "strigătele victimelor atentatelor precedente au fost mai puternice".

În pledoariile finale prezentate luni, avocaţii apărării au îndemnat tribunalul la indulgeţă, invocând starea de sănătate - hipertensiune şi probleme cardiace - ale clienţilor lor.

Cei doi acuzaţi au fost declaraţi vinovaţi joi, tribunalul apreciind că acuzaţia a reuşit să dovedească faptul că aceştia făceau parte dintr-un grup ce a ascuns explozivi în vederea unor atentate la Nairobi şi Mombasa.

Ei nu au prezentat nicio emoţie la enunţarea verdictului. Înainte de sosirea judecătorilor, Ahmed Mohamed, aşezat în boxă, a făcut un semn obscen cu degetul în direcţia fotografilor. Ulterior, el l-a lovit cu piciorul pe unul dintre aceştia, pe când era condus afară din tribunal, după audiere.

"Condamnarea este injustă, eronată, scandaloasă şi este o nedreptate faţă de clienţii noştri", a reacţionat unul dintre avocaţii apărării, David Kirimi, anunţând că va face apel.

Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ramin Mehmanparast, a denunţat "un verdict injust şi inacceptabil" şi a cerut "revizuirea" acestuia, a anunţat luni seara agenţia de presă Mehr.

El a adăugat că "problema va fi urmărită pe cale diplomatică".

Soţiile celor doi, prezente la tribunal, au denunţat, într-un comunicat comun, un "tratament injust" faţă de soţii lor. "Nicio dovadă concretă nu îi leagă pe soţii noştri de probele prezentate în faţa Curţii", au declarat ele, potrivit acestui text citit în faţa sediului tribunalului de către un diplomat de la Ambasada Iranului, Mohamed Zaboli.

Acest diplomat a evocat, la rândul său, "presiuni extrajudiciare ce au influenţat judecarea şi procedura", fără să ofere detalii.

Imediat după arestarea şi inculparea celor doi, premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat Iranul de pregătirea de atentate împotriva intereselor ţării sale în Kenya.

Avocaţii celor doi au afirmat că aceştia au fost interogaţi, imediat după arestare, de către membri ai serviciilor israeliene de informaţii, un lucru dezminţit de către parchet.

Interese israeliene în Kenya au fost vizate, deja, de atentate, în trecut.

În 2002, un atentat sinucigaş comis de trei kamikaze la un hotel frecventat de numeroşi turişti israelieni s-a soldat cu moartea a 12 kenyeni şi a trei israelieni. Cu câteva minute mai înainte, un avion israelian cu 261 de pasageri la bord a evitat, în ultimul moment, tirurile a două rachete, la decolare, la Mombasa.

Acest dublu atentat a fost revendicat de către Al-Qaida.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici