Donald Trump a anunţat că Statele Unite vor dezvolta sisteme de apărare antirachetă amplasate în spaţiu

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că Statele Unite vor dezvolta sisteme de apărare antirachetă în spaţiu pentru detecţia şi distrugerea atacurilor cu rachete, informează agenţia de presă The Associated Press.

1281 afișări
Imaginea articolului Donald Trump a anunţat că Statele Unite vor dezvolta sisteme de apărare antirachetă amplasate în spaţiu

Donald Trump a anunţat că Statele Unite vor dezvolta sisteme de apărare antirachetă amplasate în spaţiu

"Scopul nostru este simplu: să ne asigurăm că putem detecta şi distruge orice rachetă lansată spre Statele Unite - oriunde, oricând", a declarat Trump cu ocazia lansării Strategiei de apărare antirachetă a SUA.

"Într-un moment în care ameninţările evoluează rapid, trebuie să fim siguri că capabilităţile noastre defensive sunt neegalate şi fără rival în lume", a adăugat liderul american.

Deşi, Trump nu a menţionat Coreea de Nord, Rusia sau China în discursul său la Pentagon, noua strategie indică faptul că planurile pentru dezvoltarea unor sisteme antirachetă în spaţiu au drept scop să protejeze SUA împotriva ameninţărilor existente venite dinspre Coreea de Nord şi Iran, dar şi să contracareze sistemele avansate dezvoltate de Rusia şi China.

Patrick Shanahan, secretarul interimar al Apărării, a declarat că sistemele de rachete hipersonice dezvoltate de Rusia sau China sunt mai greu de detectat, urmărit şi distrus.

În aceste condiţii, SUA intenţionează să amplaseze în spaţiu o reţea de senzori care să detecteze mai rapid lansările de rachete. De asemenea, Administraţia de la Washington plănuieşte să studieze posibilitatea de a amplasa interceptori în spaţiu, astfel încât SUA să poată distruge rachetele inamice încă din primele minute după lansare.

În martie, preşedintele Vladimir Putin a anunţat că Rusia dezvoltă o serie de noi arme strategice inovatoare ce pot fi echipate cu focoase nucleare, inclusiv rachetele balistice Sarmat, sistemul de rachete hipersonice Avangard, o dronă subacvatică ce poate distruge porturile inamice sau o rachetă intercontinentală cu propulsie atomică.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici