Declaraţiile lui Putin despre împărţirea Ucrainei cu Polonia ar fi avut loc la Bucureşti

Radoslaw Sikorski a declarat că întâlnirea între Tusk şi Putin în care acesta a oferit Poloniei părţi din Ucraina a avut loc la Bucureşti, ci nu la Moscova, cum a spus în interviul pentru Politico, ce urmează să fie dezbătut miercuri în Consiliului de Securitate Naţională, relatează Radio Polonia.

12443 afișări
Imaginea articolului Declaraţiile lui Putin despre împărţirea Ucrainei cu Polonia ar fi avut loc la Bucureşti

Radoslaw Sikorski (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"M-a înşelat memoria. După ce am căutat, (am constatat) că nu a avut loc nicio întâlnire între (fostul) premier Tusk şi preşedintele Putin", a declarat preşedintele Parlamentului polonez marţi seara, adăugând că se referea de fapt la comentariile pe care Putin le-a făcut la Summitul NATO de la Bucureşti, în 2008, ci nu la Moscova, aşa cum a declarat în interviul pentru Politico.

El a părut de asemenea să retracteze afirmaţia potrivit căreia Putin a oferit Poloniei părţi din Ucraina, afirmând că ar fi putut să fie o "glumă sinistră", care a devenit şi mai sinistră pe fundalul conflictului din această ţară.

Sikorski a fost criticat dur pentru că nu a dezvăluit asemenea informaţii explozive mai devreme, iar cel mai important partid de opoziţie din Polonia i-a cerut să demisioneze din funcţia de preşedinte al Seimului, Camera inferioară a Parlamentului polonez.

Interviul pe care l-a acordat Politico urmează să fie discutat miercuri, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate Naţională, a anunţat Joanna Trzaska-Wieczorek, o purtătoare de cuvânt a preşedinţiei.

Întrebat de ce el ori fostul premier din perioada respectivă, Donald Tusk, nu au făcut publice anterior aceste "ambiţii imperialiste ale lui Putin", fostul ministru de Externe la acea vreme a răspuns că aceste remarci "suprarealiste" "au părut semnificative abia mai târziu, după Summitul NATO, după Războiul din Georgia şi anexarea Crimeei".

El a adăugat că acest detaliu al conversaţiei este "deschis unor interpretări", care capătă înţeles "în lumina evenimentelor recente", referindu-se la actuala criză din Ucraina.

Premierul polonez Ewa Kopacz şi-a exprimat marţi după-amiaza furia, după ce fostul ministru a părut să încheie brusc o conferinţă de presă, din cauza presiunilor la care era supus să ofere mai multe detalii despre dezvăluiri. Ea s-a declarat "surprinsă" că Sikorski a păstrat pentru el afirmaţiile lui Putin atât de mult timp.

"Nu voi tolera asemenea standarde de comportament", a declarat ea şi le-a cerut scuze jurnaliştilor "din partea preşedintelui" Seimului.

Sikorski şi-a menţinut, ulterior, afirmaţia potrivit căreia conversaţia a avut loc, precizând că "nu a fost martor la aceasta" şi refuzând să spună cine i-a spus despre ea. "Putin le-a spus tuturor liderilor occidentali, la Bucureşti, în 2008, că Ucraina este un conglomerat de mai multe naţiuni, inclusiv poloneză, şi i-a ameninţat statalitatea", le-a spus Sikorski jurnaliştilor într-o a doua conferinţă de presă, marţi seara.

El a mai declarat că Polonia nu deţine o înregistrare a conversaţiei.

- Saakaşvili afirmă că Putin i-a spus că este "nefericit din cauza Republicii Moldova şi că trebuie făcut ceva"

Fostul preşedinte al Georgiei Mihail Saakaşvili a declarat pentru postul TVN24 că "preşedintele rus Vladimir Putin a oferit să împartă Ucraina, în urmă cu mai mulţi ani, polonezilor şi altor lideri naţionali".

"Vladimir Putin a spus că Ucraina nu este o ţară, ci este un teritoriu. La următoarea întâlnire, mi-a spus că Crimeea este pământ rusesc. Apoi mi-a spus că este foarte nefericit din cauza (Republicii) Moldova şi că trebuie făcut ceva. Mi-a mai spus că NATO nu va putea să apere statele baltice", a continuat Saakaşvili.

De asemenea, Saakaşvili l-a susţinut pe fostul ministru polonez de Externe - care s-a aflat la un pas de a deveni şeful diplomaţiei Uniunii Europene -, afirmând că Donald Tusk i-a spus despre conversaţia cu Putin. "Tusk mi-a spus că a crezut că este o glumă", a declarat el.

Tusk, care urmează să devină preşedintele Consiliului European în decembrie, nu a făcut niciun comentariu cu privire la afirmaţiile fostului său şef al diplomaţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici