Kievul ACUZĂ: Armata rusă a atacat poziţii militare, în estul Ucrainei

Armata rusă a atacat, marţi, poziţii militare ucrainene, în estul Ucrainei, acuză Administraţia prooccidentală de la Kiev.

28665 afișări
Imaginea articolului Kievul ACUZĂ: Armata rusă a atacat poziţii militare, în estul Ucrainei

Kievul ACUZĂ: Armata rusă a atacat poziţii militare, în estul Ucrainei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Prin încălcarea tuturor acordurilor precedente, unităţi militare ucrainene au fost atacate în nordul zonei de conflict de trupe ale armatei ruse", acuză Andrei Lisenko, un purtător de cuvânt militar ucrainean.

"Atacurile au avut loc în oraşele Zimohiria şi Slovianoserbsk", situate la 20 de kilometri de Lugansk, adaugă Lisenko.

"Dar forţele antiteroriste au blocat deplasările militarilor ruşi", precizează oficialul ucrainean.

Kievul a anunţat luni că aproximativ 700 de militari ruşi au pătruns pe teritoriul Ucrainei.

Kievul şi NATO au acuzat Rusia multe ori că a trimis militari pentru susţinerea insurgenţilor separatişti din estul Ucrainei. Moscova a dat asigurări că nu a trimis militari în Ucraina.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în aprilie 2014, s-a soldat cu cel puţin 4.800 de morţi.

Potrivit estimărilor serviciilor de informaţii ucrainene, peste 8.500 de militari ruşi erau, pe 15 ianuarie, în estul Ucrainei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici