Libia suspendă relaţiile diplomatice cu Franţa şi ameninţă Italia cu represalii economice

Libia a decis vineri să suspende relaţiile diplomatice cu Franţa şi a ameninţat Italia cu represalii economice în cazul în care "va trăda" regimul de la Tripoli, unul dintre principalii săi parteneri economici.

80 afișări
Imaginea articolului Libia suspendă relaţiile diplomatice cu Franţa şi ameninţă Italia cu represalii economice

Ministrul adjunct de Externe libian, Khaled Kaaim (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am decis astăzi (vineri - n.red.) să suspendăm relaţiile diplomatice cu Fraţa. Vom însărcina ulterior o altă ţară să ne reprezinte interesele în Franţa", a declarat ministrul adjunct de Externe libian, Khaled Kaaim.

"Singurul scop al Franţei este să divizeze Libia", a adăugat el.

Franţa a recunoscut joi Consiliul Naţional de Tranziţie format de opoziţia libiană drept "reprezentant legitim al poporului libian".

"Acest consiliu nu se reprezintă decât pe sine. Nu a fost ales. Nu reprezintă regiunile Libiei, nici măcar estul" ţării, a afirmat Kaaim.

În privinţa Italiei, Seif al-Islam Kadhafi, unul dintre fiii liderului libian, s-a declarat nemulţumit de atitudinea acesteia şi a ameninţat cu represalii economice în cazul unei "trădări".

"Suntem foarte şocaţi şi chiar iritaţi de poziţia dumneavoastră, deoarece sunteţi principalul partener al Libiei în lume", a afirmat el, în interviuri publicate de Corriere della Sera şi Repubblica.

"(Premierul italian, Silvio) Berlusconi este prietenul nostru. Suntem vecini, prieteni. Ne putem aştepta la aşa ceva (o trădare - n.red.) din partea Franţei, Marii Britanii, Suediei, dar nu a Italiei", a afirmat Seif al-Islam.

Al doilea dintre cei opt copii ai lui Kadhafi, el a afirmat că "indienii, chinezii, ruşii, Africa de Sud susţin" regimul de la Tripoli şi a recomandat Italiei "să fie atentă". "Dacă îţi trădezi partenerul, cum crezi că va reacţiona?", a adăugat el.

"Mesajul către Italia este foarte simplu: poporul libian este unit şi vom obţine în curând victoria împotriva teroriştilor. Apoi, ne vom regla conturile cu toată lumea. Va fi foarte uşor să înlocuim Italia cu China sau cu Rusia", a afirmat Seif al-Islam.

Declarându-se încrezător în victorie şi preluarea controlului asupra zonelor cu rezerve de petrol şi gaze din Libia, el a avertizat Italia în legătură cu consecinţele unei eventuale victorii a rebeliunii. "Ştiţi ce se va întâmpla dacă miliţiile preiau controlul asupra ţării? Veţi fi primele victime, veţi avea milioane de imigranţi ilegali, teroriştii se vor îmbarca de pe plajele din Tripoli şi se vor îndrepta către Lampedusa şi Sicilia", a spus el.

"Treziţi-vă! Ar fi un coşmar pentru Italia", a adăugat Seif al-Islam.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici