Liderii G7 se întâlnesc în Sicilia pentru a discuta despre comerţ, terorism şi schimbările climatice/ Tusk: Liderii G7 nu ar trebui să ezite în ceea ce priveşte păstrarea sancţiunilor impuse Rusiei

Liderii ţărilor puternic industrializate (G7) se reunesc pentru două zile în oraşul Taormina din Sicilia pentru a discuta despre o serie de chestiuni de interes global, inclusiv comerţ, terorism şi schimbări climatice, acesta urmând să fie primul summit G7 pentru preşedintele SUA, Donald Trump.

494 afișări
Imaginea articolului Liderii G7 se întâlnesc în Sicilia pentru a discuta despre comerţ, terorism şi schimbările climatice/ Tusk: Liderii G7 nu ar trebui să ezite în ceea ce priveşte păstrarea sancţiunilor impuse Rusiei

Liderii G7 se întâlnesc în Sicilia pentru a discuta despre comerţ, terorism şi schimbările climatice (Imagine: Twitter)

La summit urmează să participe liderii G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite), dar şi reprezentanţi ai Uniunii Europene.

Patru dintre liderii grupului, inclusiv Donald Trump şi preşedintele francez Emmanuel Macron, vor participa pentru prima dată la summitul G7.

Întrunirea este programată să se desfăşoare vineri şi sâmbătă.

Discuţiile se vor axa cel mai probabil asupra schimbarilor climatice şi măsurilor protecţioniste în ceea ce priveşte comerţul, informează BBC News online.

Summitul are loc la doar câteva zile după atacul terorist de la Manchester, şi există indicii ca premierul britanic Theresa May va cere liderilor lumii să-şi intensifice eforturile pentru combaterea extremismului în mediul online.

Tusk: Liderii G7 nu ar trebui să ezite în ceea ce priveşte păstrarea sancţiunilor impuse Rusiei

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a cerut liderilor ţărilor puternic industrializate (G7) să rămână fermi în ceea ce priveşte continuarea sancţiunilor impuse Rusiei după criza din Ucraina, la o zi după un oficial american a declarat că SUA nu au momentan o poziţie pe această temă.

"O soluţie a conflictului poate fi găsită doar prin implementarea în întregime a acordului de la Minsk", a declarat Tusk înaintea summitului G7 care are loc în oraşul sicilian Taormina, in formează Reuters online.

"De la ultimul summit G7, din Japonia (în 2016), nu am observat nimic care să justifice o schimbare a politicii noastre privind sancţiunile la adresa Rusiei. Din acest motiv fac un apel la ceilalţi lideri G7 să reconfirme această politică", a mai afirmat liderul european.

Afirmaţiile lui Tusk pare să fie o reacţie la declaraţiile făcute joi de Gary Cohn, consilier prezidenţial american pe teme economice, care a spus că "în acest moment nu avem o poziţie". Pe de altă parte, Rex Tillerson, secretarul american de Stat, a spus în repetate rânduri că sancţiunile trebuie să rămână în vigoare până la implementarea acordurilor de la Minsk.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici