Miezul unuia dintre reactoarele de la Fukushima s-a topit în mare parte
Miezul unuia dintre reactoarele centralei nucleare de la Fukushima s-a topit substanţial, anunţă operatorul centralei, Tokyo Electric Power Co., informează Wall Street Journal, în ediţia electronică.
Miezul unuia dintre reactoarele de la Fukushima s-a topit în mare parte (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Se pare că barele de combustibil ale Reactorului numărul 1 s-au topit mai mult de jumătate din volum în martie, a declarat Junichi Matsumoto, purtătorul de cuvânt al companiei Tepco. La începutul săptămânii, Tepco a stabilit că ambele bazine de răcire din jurul miezului reactorului sunt avariate, iar lichidul de răcire se scurge.
Miezul reactorului este în continuare acoperit cu lichid de răcire, iar temperatura este stabilă, ceea ce înseamnă că accidentul nu a fost la nivelul cel mai grav.
Evaluarea daunelor este posibilă după ce angajaţii Tepco au păstruns în clădirea reactorului săptămâna aceasta pentru repararea unei pompe de alimentare cu apă.
O serie de avarii au avut loc la centrala nucleară de la Fukushima după cutremurul devastator şi tsunamiul din 11 martie 2011.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Nu exista comentarii