Ministrul Apărării din Marea Britanie: „Conflictul din Afganistan este un eşec al comunităţii internaţionale"

  • Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace: Conflictul din Afganistan este un "eşec al comunităţii internaţionale"
  • Wallace: "Ştim cu toţii că misiunea din Afganistan nu este terminată. Este o problemă neterminată a întregii lumi"
325 afișări
Imaginea articolului Ministrul Apărării din Marea Britanie: „Conflictul din Afganistan este un eşec al comunităţii internaţionale"

FOTO: Ben Wallace

Ocuparea Afganistanului de către insurgenţii talibani este un "eşec al comunităţii internaţionale", a afirmat luni ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, în contextul în care insurgenţii talibani au ajuns în Kabul, în paralel cu retragerea trupelor occidentale.

"Este vorba despre un eşec al comunităţii internaţionale, care trebuie să înţeleagă că lucrurile nu pot fi rezolvate de pe o zi pe alta. Mă tem că, în cazul unei ţări precum Afganistanul, este vorba despre o istorie de 1.000 de ani şi de război civil, problemele trebuie gestionate şi ar putea fi nevoie să fie gestionate 1.000 de ani", a argumentat Ben Wallace, conform BBC.

"Ştim cu toţii că misiunea din Afganistan nu este terminată. Este o problemă neterminată a întregii lumi; întreaga lume trebuie să îşi aducă aportul", a subliniat Ben Wallace.

Insurgenţii talibani au ocupat, în ultimele săptămâni, numeroase provincii afgane. În ultimele 24 de ore, combatanţii talibani au ocupat zone din Kabul, iar preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, este vizat de critici intense la Washington şi pe plan internaţional din cauza deciziei de a retrage brusc trupele americane din Afganistan.

Ben Wallace a criticat decizia fostei Administraţii Donald Trump de retragere a trupelor SUA din Afganistan. "Când au luat Statele Unite decizia, în calitatea de naţiune principală, noi toţi am fost nevoiţi să ne retragem, în contextul configurării trupelor. Însă în perioada acordului semnat de Donald Trump cu talibanii, eu am simţit că această abordare era o greşeală. Noi toţi, întreaga comunitate internaţională, probabil suportăm consecinţele deciziei", a afirmat Benn Wallace. Ministrul britanic al Apărării a avertizat că decizia Administraţiei Donald Trump riscă să transforme Afganistanul într-o bază a terorismului internaţional. "Nu este momentul corect, nici decizia corectă, deoarece reţeaua Al-Qaida probabil va reveni", a subliniat Ben Wallace. În contextul amplificării conflictului din Afganistan, Marea Britanie va retrimite 600 de militari în Kabul, pentru operaţiuni de repatriere a cetăţenilor britanici. Fosta Administraţie Donald Trump stabilise retragerea trupelor SUA până în mai 2021, dar preşedintele Joseph Biden a amânat retragerea până pe 31 august 2021.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici