Noua Constituţie siriană, aprobată cu 89,4 la sută din voturi

Noua Constituţie siriană, care aboleşte supremaţia Partidului Baas, aflat la putere de jumătate de secol, dar menţine prerogative extinse pentru şeful statului, a fost aprobată cu 89,4 la sută din voturi, a anunţat luni ministrul de Interne Mohammad Nidal al-Shaar.

177 afișări
Imaginea articolului Noua Constituţie siriană, aprobată cu 89,4 la sută din voturi

Noua Constituţie siriană, aprobată cu 89,4 la sută din voturi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acest referendum, la care au participat "8,37 milioane de alegători, respectiv 57,4 la sută din corpul electoral", potrivit ministrului, este contestat de opoziţie şi considerat derizoriu de ţările occidentale.

Potrivit lui Shaar, "753.208 alegători au votat împotriva acestei noi Constituţii, reprezentând 9 la sută, în timp ce 132.920 de buletine au fost nule".

"Există o mare afluenţă în pofida ameninţărilor proferate în unele regiuni de grupările teroriste armate şi împotriva campaniilor de incitare (la boicot) lansate de presa perfidă pentru a împiedica cetăţenii să îşi exercite dreptul şi de a prejudicia această operaţiune democratică ce s-a desfăşurat în deplină libertate şi transparenţă", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Opoziţia şi militanţii prodemocraţie, care cer plecarea preşedintelui Bashar al-Assad, au cerut boicotarea acestui scrutin, calificat drept o "glumă" de Washington.

Peste 14 milioane de sirieni au fost chemaţi să se pronunţe asupra textului care instaurează "pluralismul politic" prin suprimarea articolului 8 privind partidul Baas dar care păstrează prerogative extinse pentru preşedinte.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici