O femeie cu cetăţenie rusă a fost inculpată pentru spionaj în Statele Unite

Maria Butina, 29 de ani, care deţine cetăţenia rusă, a fost inculpată de autorităţile americane pentru conspiraţie de a acţiona în folosul serviciilor de spionaj ruse prin infiltrarea în grupuri politice din SUA, informează site-ul postului BBC News.

1071 afișări
Imaginea articolului O femeie cu cetăţenie rusă a fost inculpată pentru spionaj în Statele Unite

Foto: Facebook/Maria Butina

Rusoaica a dezvoltat legături strânse cu membri ai Partidului Republican şi a devenit o susţinătoare a dreptului la portul de arme, potrivit presei din SUA.

Acuzaţiile nu au legătură cu ancheta procurorului special Robert Mueller privind presupusele ingerinţe ale Moscovei în scrutinul prezidenţial american din anul 2016.

Butina este acuzată că opera sub îndrumarea unui oficial de rang înalt din cadrul Administraţiei ruse cu care comunica printr-o serie de mijloace, inclusiv prin intermediul Twitter.

Robert Driscoll, avocatul inculpatei, a declarat că Butina "nu este o agentă" şi nu există "niciun indiciu că Butina încearca să influenţeze sau să submineze vreo politică sau lege specifică din Statele Unite".

Suspecta, care locuieşte în Washington, a fost arestată preventiv duminică şi urmează să fie audiată miercuri, a anunţat Departamentul american al Justiţiei.

Agentul FBI Kevin Helson a afirmat că Butina avea misiunea să "exploateze legăturile personale cu persoane din SUA care au influenţă asupra politicilor americane în scopul promovării intereselor Federaţiei ruse".

Ea a încercat să dezvolte legături cu o "organizaţie pentru dreptul la portul de arme", au comunicat autorităţile, fără să menţioneze numele vreunui politician sau grup.

Butina, originară din Siberia, a ajuns în SUA cu o viză de studii la Universitatea Americană din Washington DC.

Rusoaica, despre care presa americană speculează că lucra pentru fostul senator rus Alexander Torşin, a participat la evenimente organizate de Asociaţia Armelor de Foc (NRA) din SUA începând din 2014.

Alexander Torşin a fost inclus în luna aprilie pe lista de sancţiuni a Trezoreriei SUA.

Butina a fost prezentă şi la un eveniment organizat de echipa de campanie a lui Donald Trump, în cursul căruia l-ar fi întrebat pe Trump ce părere are despre relaţiile SUA-Rusia.

"Ne înţelegem cu Putin", ar fi răspuns Trump, potrivit cotidianului Washington Post.

Anunţul arestării presupusei agente ruse a fost făcut la doar câteva ore după ce preşedintele SUA, Donald Trump, s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin. După întrevedere, liderul de la Casa Albă a declarat că nu este convins că Moscova ar fi încercat să influenţeze scrutinul prezidenţial din SUA, deşi serviciile secrete americane au indicat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici