Partidul aflat la putere în Turcia îl sprijină pe Ahmed Davutoglu pentru funcţia de premier

Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), aflat la putere în Turcia, sprijină desemnarea ministrului turc de Externe, Ahmet Davutoglu, pentru funcţia de premier pentru a-i succeda preşedintelui ales, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat sâmbătă un cotidian proguvernamental.

75 afișări
Imaginea articolului Partidul aflat la putere în Turcia îl sprijină pe Ahmed Davutoglu pentru funcţia de premier

Ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Comitetul executiv al partidului urmează să se reunească joi pentru a-l desemna pe succesorul lui Erdogan, căruia legea îi impune să demisioneze din funcţiile de şef al partidului şi de premier când va accede la preşedinţie, pe 28 august.

Dar publicaţia Yeni Safak, apropiată de AKP, a anunţat că Erdogan a organizat deja un vot cu ocazia unei reuniuni cu uşile închise a unor cadre de rang înalt ale partidului.

Rezultatele au arătat un sprijin clar în favoarea lui Davutoglu, care începând din 2009 se află în fruntea diplomaţiei turce, atât pentru funcţia de premier, cât şi pentru cea de şef al AKP.

Potrivit cotidianului, "acum este aproape sigur că el va fi următorul premier".

Erdogan anunţase deja că numele viitorului premier va fi cunoscut la finalul Biroului executiv al partidului, de joi.

Partidul aflat la putere a decis să convoace la 27 august un congres extraordinar, care va fi însărcinat cu numirea oficială a liderului său, care ulterior va deveni prim-ministru.

Aflat la conducerea Guvernului din 2003, Erdogan urmează să fie învestit oficial şef al statului la 28 august, după victoria sa duminica trecută, cu 51,8 la sută din voturi, din primul tur al scrutinului prezidenţial, disputat pentru prima dată prin vot universal direct.

După ce va fi învestit în funcţia de şef al statului, noul preşedinte, care îi succede partenerului său Abdullah Gul, îl va numi oficial pe noul lider al AKP la conducerea Guvernului.

În vârstă de 60 de ani, Erdogan a promis că va consolida prerogativele şefului statului, un post în general protocolar, pentru a păstra frâiele ţării, atrăgându-şi criticile opoziţiei care denunţă o derivă autocratică.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici