Premierul Japoniei acuză poliţia pentru moartea lui Shinzo Abe

Premierul japonez Fumio Kishida a acuzat joi protecţia inadecvată a poliţiei pentru moartea fostului lider Shinzo Abe, care a fost împuşcat săptămâna trecută în timp ce susţinea un discurs de campanie în aer liber.

443 afișări
Imaginea articolului Premierul Japoniei acuză poliţia pentru moartea lui Shinzo Abe

Premierul Japoniei acuză poliţia pentru moartea lui Shinzo Abe

Abe, unul dintre cei mai influenţi politicieni japonezi, a fost asasinat vinerea trecută în Nara, în vestul Japoniei, şocând o naţiune cunoscută pentru rata scăzută a criminalităţii şi pentru controlul strict al armelor de foc. Fotografiile şi înregistrările video ale împuşcăturilor arată că bărbatul înarmat a reuşit să se apropie de Abe din spate, în timp ce gărzile de securitate erau concentrate spre faţă, scrie AP.

"Cred că au existat probleme cu măsurile de securitate", a declarat Kishida.

Oficialii de la Comisia Naţională pentru Siguranţă Publică şi de la Agenţia Naţională de Poliţie investighează ce a mers prost şi vor găsi măsuri de răspuns, a declarat Kishida. O echipă de oficiali ai poliţiei naţionale a sosit joi la sediul poliţiei din prefectura Nara pentru investigaţie.

"Îi îndemn să efectueze o inspecţie amănunţită şi să repare ceea ce trebuie reparat, studiind în acelaşi timp exemplele din alte ţări", a spus el.

Kishida a anunţat, de asemenea, că intenţionează să organizeze o înmormântare de stat pentru Abe mai târziu în acest an, menţionând contribuţiile sale la nivel naţional şi la stimularea alianţei de securitate a Japoniei cu Statele Unite. Opiniile naţionaliste ale lui Abe au condus politicile conservatoare ale partidului de guvernământ.

"Prin organizarea unor funeralii de stat în memoria fostului premier Abe, Japonia îşi va arăta hotărârea de a nu ceda în faţa violenţei şi de a apăra ferm democraţia", a declarat Kishida. "Japonia va arăta, de asemenea, lumii determinarea sa de a-şi păstra vigoarea şi de a deschide o cale spre viitor".

O ceremonie funerară mai restrânsă a avut loc marţi la un templu din Tokyo. O ceremonie de stat ar fi doar a doua pentru un prim-ministru de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, după cea pentru prim-ministrul Shigeru Yoshida în 1967.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici