Principalele măsuri propuse în proiectul privind Strategia SUA pentru zona Mării Negre

Regiunea Mării Negre prezintă o importanţă strategică din ce în ce mai mare pentru NATO şi pentru Statele Unite, în contexul ameninţărilor generate de Rusia şi pe fondul activităţilor coercitive ale Chinei, arată proiectul privind Strategia SUA în această zonă, propus spre aprobare Congresului SUA.

2383 afișări
Imaginea articolului Principalele măsuri propuse în proiectul privind Strategia SUA pentru zona Mării Negre

Sursa foto: Profimedia

Senatorii Jeanne Shaheen (Partidul Democrat) şi Mitt Romney (Partidul Republican) au elaborat un proiect legislativ în sensul dezvoltării unei Strategii pentru regiunea Mării Negre.

"Regiunea Mării Negre are o importanţă esenţială pentru siguranţa naţională a şase naţiuni: Ucraina, Georgia, R.Moldova, România, Bulgaria şi Turcia. Regiunea Mării Negre este o zonă de tensiuni în creştere şi de conflicte, la frontierele estice ale Uniunii Europene şi ale Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic, ca urmare a invaziilor preşedintelui Vladimir Putin din 2014 şi 2022 în Ucraina şi a invaziei din 2008 în Georgia, ţară care încă are teritorii ocupate ilegal de Federaţia Rusă. (...) Începând de la invazia din 2022 a Federaţiei Ruse în Ucraina, unitatea la nivelul statelor din zona Mării Negre s-a intensificat, mai ales între statele membre NATO România, Bulgaria şi Turcia. (...) Rusia are o istorie îndelungată de folosire a poziţiei din zona Mării Negre şi din Crimeea pentru a ameninţa aliaţii din cadrul NATO (...)", arată proiectul Legii pentru Securitatea Mării Negre 2022, propus spre aprobarea Senatului şi Camerei Reprezentanţilor din SUA.

"Deşi NATO a recunoscut de mult timp importanţa strategică a Mării Negre, Rusia a încercat să profite, de-a lungul timpului, de priorităţile divergente ale statelor membre NATO din regiune, astfel încât să îşi avanseze pretenţiile expansioniste. (...) Războiul neprovocat al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei evidenţiază importanţa regiunii Mării Negre pentru interesele de securitate naţională ale Statelor Unite. Războiul neprovocat al Federaţiei Ruse a generat o criză alimentară, în contextul în care 20-30 de milioane de tone de cereale ucrainene nu pot părăsi Ucraina într-un mod eficient şi sigur. (...) De asemenea, acţiunile Federaţiei Ruse în Marea Neagră şi în jurul Mării Negre au perturbat accesul sigur şi fiabil la resurse energetice în întreaga Europă. (...) Şi politicile economice coercitive ale Republicii Populare China ameninţă stabilitatea economică în regiunea Mării Negre", argumentează iniţiatorii proiectului de lege, publicat de senatoarea Jeanne Shaheen şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

"Este în interesul Statelor Unite să împiedice extinderea conflictelor în Europa prin recunoaşterea regiunii Mării Negre ca fiind o arenă a agresiunilor ruse; ţările din zona litoralului Mării Negre sunt esenţiale pentru contracararea agresiunii comise de Administraţia Federaţiei Ruse şi pentru menţinerea securităţii colective a alianţei NATO. Încercările repetate, ilegale, neprovocate şi violente ale Federaţiei Ruse de a-şi extinde teritoriul şi de a controla accesul spre Mediterană prin Marea Neagră constituie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale a Statelor Unite şi a alianţei NATO", arată proiectul de lege.

Documentul propune elaborarea unui plan de intensificare a coordonării între agenţiile de securitate în sensul protejării Mării Negre. De asemenea, este solicitată o strategie pentru intensificarea prezenţei NATO în zona Mării Negre, precum şi suplimentarea asistenţei militare mai ales pentru Ucraina, România, Bulgaria şi Georgia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici