Sute de poliţişti au fost implicaţi în raiduri la peste 200 de apartamente şi birouri aparţinând organizatorilor şi susţinătorilor grupării salafiste „Adevărata Religie”, au declarat pentru DPA, surse din cadrul securităţii. Forţele de securitate susţin că aproximativ 140 de membri ai grupării au plecat din Germania în Siria şi Irak pentru a deveni membri Stat Islamic.
Raidurile, care au avut loc simultan la ora locală 06.30 (07.30, ora României), s-au desfăşurat în landurile din vestul Germaniei şi în Berlin.
Majoritatea raidurilor au avut loc în landul Hessa, inclusiv 14 în oraşul Frankfurt. În Renania de Nord-Westfalia şi Bavaria au avut loc 35 de raiduri.
Raiduri au mai avut loc şi în landurile Saxonia Inferioară, Baden-Wuerttemberg, Schleswig-Holstein, Renania-Palatinat, Hamburg şi Bremen.
Salafiştii cred în interpretarea tradiţională a islamului, bazată pe legea sharia.
Biroul federal german pentru Protecţia Constituţiei acuză gruparea „Adevărata Religie” de glorificarea juhadului şi a unor atacuri teroriste.
Citeşte şi: Ministrul rus al Dezvoltării Economice, reţinut în cadrul unei anchete după ce ar fi luat mită de 2 milioane de dolari
Citeşte şi: Aproximativ 1.000 de persoane au protestat în centrul Chişinăului/ UPDATE Maia Sandu: Scrutinul prezidenţial a fost marcat de nereguli – VIDEO, FOTO
Citeşte şi: Premierul Matteo Renzi ar putea demisiona dacă reformele constituţionale din Italia vor fi respinse prin referendum
Citeşte şi: Presa din Rusia anunţă victoria socialistului Igor Dodon la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova
Citeşte şi: BIOGRAFIE: Igor Dodon, un politician prorus care se declară promotor al valorilor tradiţionale
Citeşte şi: Manuel Valls, premier francez: Starea de urgenţă din Franţa, după atentatele din noiembrie 2015, ar putea fi prelungită
Citeşte şi: Miniştrii de Externe ai UE vor participa la un dineu pentru a discuta despre victoria lui Trump
Citeşte şi: O româncă de 21 de ani a murit în Italia, după ce iubitul gelos ar fi dat voit cu maşina peste ea – VIDEO
Citeşte şi: Cine este republicanul Mike Pence, cel care va fi al doilea om în Statele Unite ale Americii, după preşedintele ales Donald Trump