Războiul din Ucraina, ziua 234. Sărăcia a crescut de zece ori din cauza războiului / Ucraina şi Polonia, ţinta unui nou atac ransomware / ONU: Rusia foloseşte violul ca "strategie militară" / O ploaie de rachete ruseşti s-a abătut asupra marilor oraşe ucrainene / Replica SUA şi a aliaţilor: furnizează sisteme de apărare antieriană / Ruşii înregistrează progrese tactice pe frontul din sud

  • Armata rusă avansează către centrul oraşului Bakhmut, un punct strategic important din regiunea Doneţk
  • Anchetatorii ucraineni au finalizat exhumarea soldaţilor într-una dintre cele două gropi comune descoperite după ce trupele ruse s-au retras din oraşul Lyman
  • De la începutul contraofensivei, armata ucraineană a reuşit să recucerească peste 600 de aşezări în ultima lună
38427 afișări
Imaginea articolului Războiul din Ucraina, ziua 234. Sărăcia a crescut de zece ori din cauza războiului / Ucraina şi Polonia, ţinta unui nou atac ransomware / ONU: Rusia foloseşte violul ca "strategie militară"  / O ploaie de rachete ruseşti s-a abătut asupra marilor oraşe ucrainene / Replica SUA şi a aliaţilor: furnizează sisteme de apărare antieriană / Ruşii înregistrează progrese tactice pe frontul din sud

Războiul din Ucraina, ziua 234. O ploaie de rachete ruseşti s-a abătut asupra marilor oraşe ucrainene. Ruşii înregistrează progrese tactice pe frontul din sud

UPDATE 22:50 Forţele ucrainene au respins atacuri ruseşti în apropierea a 11 aşezări 

 
Statul Major General al forţelor armate ucrainene anunţă că forţele ruse încercau să avanseze în apropierea aşezărilor Novosadove, Yakovlivka, Berestove, Bakhmut, Bakhmutske, Opytne, Krasnohorivka, Nevelske, Pervomaiske, Mariinka şi Pobieda.
 
Forţele ucrainene au vizat, de asemenea, cinci puncte de comandă militară ale ruşilor, printre alte obiective, a relatat publicaţia. 
 

UPDATE 20:50 Banca Mondială, despre situaţia din Ucraina: sărăcia a crescut de zece ori din cauza războiului 

 
 
Arup Banerji, directorul regional de ţară al Băncii Mondiale pentru Europa de Est, a declarat că restabilirea rapidă a energiei electrice în Ucraina după atacurile ruseşti pe scară largă de săptămâna aceasta asupra instalaţiilor energetice reflectă eficienţa sistemului de război, însă schimbarea de tactică a Rusiei a ridicat riscurile.
 
"Dacă acest lucru continuă, perspectivele vor fi mult, mult mai dificile", a declarat el într-un interviu acordat Reuters. "Pe măsură ce iarna începe să muşte cu adevărat... cu siguranţă până în decembrie sau ianuarie, şi dacă casele nu sunt reparate... ar putea exista un alt val intern de migraţie, de persoane strămutate în interiorul ţării”.
 
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat săptămâna aceasta donatorilor internaţionali că Ucraina are nevoie de aproximativ 55 de miliarde de dolari - 38 de miliarde de dolari pentru a acoperi deficitul bugetar estimat pentru anul viitor şi alte 17 miliarde de dolari pentru a începe să reconstruiască infrastructura critică, inclusiv şcolile, locuinţele şi instalaţiile energetice.
 
Oficialii ucraineni au subliniat că au nevoie de asistenţă financiară continuă şi previzibilă pentru a menţine guvernul în funcţiune, în timp ce încep reparaţiile critice şi reconstrucţia.
 
Răspunsul la apelul lui Zelenski - transmis în timpul reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale - şi la multe alte întâlniri care au avut loc în cursul săptămânii trecute a fost încurajator, a declarat Banerji într-un interviu acordat Reuters.
 
"Cele mai multe ţări au indicat că vor sprijini financiar Ucraina în următorul an şi, prin urmare, acesta este un rezultat foarte pozitiv", a spus el. Douăzeci şi cinci la sută din populaţie va trăi în sărăcie până la sfârşitul anului, faţă de puţin peste 2% înainte de război, a spus el, iar numărul ar putea creşte până la 55% până la sfârşitul anului viitor.
 
Selectarea în unanimitate a ministrului ucrainean de finanţe, Serhiy Marchenko, ca viitor preşedinte prin rotaţie al consiliilor guvernatorilor celor două instituţii în 2023 a fost, de asemenea, o dovadă a sprijinului puternic şi continuu pentru ţara devastată de război, a spus Banerji.
 
Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a declarat săptămâna aceasta că partenerii internaţionali ai Ucrainei s-au angajat deja să aloce 35 de miliarde de dolari sub formă de granturi şi împrumuturi pentru Ucraina în 2022, dar că nevoile sale de finanţare vor rămâne "foarte mari" în 2023.
 
Personalul FMI se va întâlni cu autorităţile ucrainene la Viena săptămâna viitoare pentru a discuta despre planurile bugetare ale Ucrainei şi despre un nou instrument de monitorizare al FMI, care ar trebui să deschidă calea pentru un program complet al FMI atunci când condiţiile vor permite acest lucru, a declarat Georgieva.
 
Banerji a declarat că Ucraina şi-a redus deja planurile bugetare la minimum, fondurile fiind destinate finanţării salariilor şi pensiilor, cheltuielilor militare şi serviciului datoriei interne.
 
Bugetul a inclus doar 700 de milioane de dolari pentru cheltuieli de capital, o mică parte din costurile de reconstrucţie de 349 de miliarde de dolari estimate recent de Banca Mondială.
 
În cazul în care Ucraina nu va reuşi să obţină un sprijin suficient, va trebui fie să tipărească mai mulţi bani, într-un moment în care inflaţia se situează deja în intervalul de 20 de procente, fie să reducă şi mai mult cheltuielile sociale, a spus el. 
 

UPDATE 19:30 Ministerul Apărării din Ucraina dezvăluie identitatea "Fantomei din Vinnytsia"  

 
 
Este vorba de un pilot pe nume Vadym, care s-a evidenţiat în ultimele săptămâni, în urma multiplelor rapoarte privind pierderile ruseşti pe cerul Ucrainei.
 
Ministerul Apărării a publicat o poză cu luptătorul pe care l-a supranumit "ucigaşul Shahed". Shahed sunt dronele iraniene achiziţionate de Rusia.
 
"Acesta este pilotul care apără cerul de deasupra Vinnytsiei. El a doborât deja 5 'Shahed' şi 2 rachete.Numele eroului este Vadym", arată postarea pe Twitter a ministerului.
 
Tweet-ul a devenit viral şi a stârnit sute de comentarii.
 
Fantoma din Kiev a devenit o legendă atunci când guvernul ucrainean a postat pe Twitter un videoclip în care credita un pilot anonim pentru doborârea a 6 avioane ruseşti în prima zi de război. Ulterior, oficialii forţelor aeriene au declarat că figura mitică a Fantomei nu este un individ, ci este „o imagine colectivă” a tuturor piloţilor care protejau capitala. 
 

UPDATE 17:45 Microsoft spune că Ucraina şi Polonia au fost ţinta unui nou atac ransomware 

 
Atacatorii au vizat o gamă largă de sisteme în decurs de o oră, marţi, a precizat Microsoft, adăugând că nu a reuşit încă să lege atacurile de niciun grup cunoscut.
 
Totuşi, în mod notabil, cercetătorii au descoperit că atacurile informatice au reflectat îndeaproape atacurile anterioare ale unei echipe cibernetice ci conexiuni în guvernul rus, care a perturbat agenţiile guvernamentale din Ucraina.
 
Ucraina a fost ţinta a numeroase atacuri cibernetice din partea Rusiei de la începutul conflictului, la sfârşitul lunii februarie, potrivit cercetătorilor occidentali din domeniul securităţii şi unor înalţi oficiali guvernamentali.
 
Ambasada Rusiei la Washington nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii, şi nici agenţiile de securitate cibernetică din Ucraina sau Polonia.
 
Victimele noului ransomware, denumit "Prestige", se suprapun cu cele ale unui alt atac cibernetic de distrugere de date care a implicat malware-ul "FoxLoad" sau "HermeticWiper", a precizat Microsoft.
 
Acel atac a afectat sute de computere din Ucraina, Lituania şi Letonia la începutul invaziei ruseşti în Ucraina.
 
Ransomware-ul "Prestige" funcţionează prin criptarea datelor victimelor şi lăsând o notă de răscumpărare care spune că datele pot fi deblocate doar cu achiziţionarea unui instrument de decriptare, a precizat Microsoft.
 
În mai multe cazuri, cercetătorii au observat că hackerii au obţinut controlul de administrator al sistemelor victimelor înainte de a implementa ransomware-ul, sugerând că le-au furat acreditările mai devreme şi că aşteptau momentul potrivit. 
 

UPDATE 17:30 Rusia foloseşte violul ca "strategie militară" în Ucraina, reclamă un trimis ONU 

 
Afirmaţia vine ca urmare a datelor publicate recent de un grup de experţi ONU care a verificat "peste o sută de cazuri" de viol sau de incidente de agresiune sexuală raportate în Ucraina începând cu luna februarie.
 
"Când auzi femei depunând mărturii despre soldaţi ruşi echipaţi cu Viagra, este clar că este vorba de o strategie militară", a declarat joi Pramila Patten, reprezentantul special al ONU pentru violenţă sexuală în conflicte, într-un interviu acordat AFP.
 
Ea a adăugat că în multe cazuri au fost implicaţi copii şi a mai spus că numărul real al victimelor este probabil să fie mult mai mare decât sugerează cifrele oficiale, deoarece crimele sexuale sunt adesea "subraportate".
 
"Există multe cazuri de violenţă sexuală împotriva copiilor care sunt violaţi, torturaţi şi sechestraţi", a spus Patten.
 
De la începutul invaziei ruseşti, oficialii ucraineni au acuzat în repetate rânduri forţele Moscovei de abuzuri sexuale asupra femeilor şi copiilor, susţinând că acestea folosesc violul şi alte acte sexuale ca arme de război.
 
În iunie, ministrul adjunct al afacerilor interne din Ucraina, Kateryna Pavlichenko, a declarat că poliţia a primit aproximativ 50 de plângeri privind infracţiuni sexuale comise de soldaţii ruşi.
 
Procurorii investighează, de asemenea, acuzaţiile de viol în regiunea Harkov, după ce forţele ucrainene au recucerit recent teritoriul din această regiune.
 
CNN a vorbit cu femei ucrainene, una dintre ele o tânără însărcinată de 16 ani, care au împărtăşit relatări sfâşietoare în care au detaliat agresiuni sexuale.
 
Autorităţile ruse au negat acuzaţiile de crime de război în Ucraina. 
 

UPDATE 17:00  „Gospodari” pe front: poliţiştii de frontieră au construit un cuptor şi gătesc zilnic

 
Un cuptor în toată regula, în care arde focul, iar pe plită se odihnesc oale şi cratiţe. O echipă de poliţişti de frontieră este lăudată de către preşedintele ucrainean pentru creativitatea lor.
 
„Într-una dintre acunzătorile din prima linie, poliţiştii de frontieră au construit un cuptor de la zero şi gătesc la el. În ciuda bombardamentelor şi provocărilor zilnice, apărătorii noştri îşi creează o rutină bună. Suntem complet diferiţi de ocupanţi. Ne respectăm pe noi înşine. Nu ne pierdem umanitatea. Ne apărăm casa, pământul nostru. Şi prin urmare – suntem invincibili”, a scris Zelenski pe Facebook. 
 
„Războinicii noştri sunt cei mai buni: au mâini de aur”, comentează o internaută din Ucraina; „luptătorii noştri sunt inteligenţi şi inventivi”, se mai arată într-un răspuns”. 
 

UPDATE 16:33  Arabia Saudită va oferi un ajutor umanitar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, anunţă agenţia de ştiri SPA

 

UPDATE 15:20 Oficialii ucraineni îndeamnă oamenii din întreaga ţară să economisească energia şi spun că va urma o iarnă grea

Îndemnul vine după ce Rusia a lovit infrastructura critică. Săptămâna aceasta, zeci de rachete ruseşti şi drone kamikaze de fabricaţie iraniană au lovit centrale electrice şi substaţii, întrerupând electricitatea, căldura şi apa caldă în multe oraşe şi forţând fabricile din unele zone să se închidă temporar.

 
Washington Post a identificat opt instalaţii energetice din şase regiuni care au fost avariate sau distruse luni şi marţi, folosind imagini şi videoclipuri partajate pe reţelele sociale, împreună cu imagini din satelit şi date de urmărire a incendiilor. Ele oferă o idee a amplorii atacului Rusiei şi a impactului asupra oraşelor mari, de la Lviv în vest, până la Kryvyi Rhi în est.
 

UPDATE 15:10 Ruşii continuă atacurile asupra civililor ucraineni

 
În regiunea Doneţk, opt civili au murit şi alţi şase au fost răniţi, a declarat adjunctul şefului biroului preşedintelui ucrainean, Kyrylo Tymoshenko, într-un comunicat pe canalul său Telegram.
 
În regiunea Zaporojie, două persoane au murit şi una a fost rănită. În regiunea Harkov, un civil a murit, iar altul a fost rănit.
 
Două persoane au fost rănite în regiunea Dnipro, iar una a fost rănită în regiunea Kherson, a precizat oficialul.
 
Zaporojie a fost lovită de "10 sau mai multe" rachete C300 sâmbătă dimineaţa, după patru lovituri ale unor drone "kamikaze" în cursul nopţii, a declarat Oleksandr Starukh, şeful administraţiei militare regionale din oraş.
 
Primarul interimar al oraşului, Anatoliy Kurtev, a raportat, de asemenea, ceea ce a numit un "atac insidios asupra Zaporojiei cu drone kamikaze" într-o postare pe Telegram.
 
Armata ucraineană şi serviciile secrete americane susţin că Rusia foloseşte drone de atac de fabricaţie iraniană în Ucraina.
 
Dronele sunt capabile să transporte rachete ghidate cu precizie şi au o încărcătură utilă de aproximativ 50 de kilograme.
 
Oraşul Zaporojie găzduieşte cea mai mare centrală nucleară din Europa, iar bombardamentele din zonă au stârnit anterior temeri privind un dezastru nuclear.
 
Atacurile asupra oraşului au avut loc în timp ce oficialii ucraineni au afirmat că capitala Kiev a fost lovită de o rachetă rusească.
 
Civilii din capitala Kiev şi din împrejurimi au fost avertizaţi să rămână în adăposturi până la oprirea sirenelor de raid aerian.
 
"Toate serviciile lucrează, echipele de salvare sunt la faţa locului", a declarat şeful administraţiei regionale de stat din Kiev, Oleksiy Kuleba, într-o postare pe Telegram.
 
"Rămâneţi în adăposturi până când sirenele de raid aerian se opresc. Nu înregistraţi locul impactului şi nu postaţi fotografii şi videoclipuri pe reţelele de socializare".
 
O importantă facilitate de infrastructură energetică din regiunea Kiev a fost, de asemenea, grav avariată în urma unui atac cu rachete ruseşti sâmbătă dimineaţă, potrivit operatorului energetic ucrainean.
 
Ukrenergo a avertizat asupra posibilităţii unor pene de curent pe Telegram, îndemnându-i pe locuitorii din zonă să economisească energie electrică între orele 17:00 şi 23:00, ora locală, sâmbătă, pentru ca specialiştii să poată efectua lucrări esenţiale de restaurare.
 
Moscova a bombardat, de asemenea, aşezări din districtele Harkov, Izyum, Kupiansk şi Chuhuyiv, a declarat pe Telegram şeful Administraţiei militare regionale din Harkov, Oleh Syniehubov.
 
De asemenea, un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost rănit în districtul Kupiansk. Case şi clădiri comerciale au fost avariate în Vovchansk, unde au izbucnit incendii din cauza bombardamentelor.
 
Separat, un bărbat de 65 de ani a fost grav rănit când maşina sa a trecut peste o mină în districtul Chuhuyiv, a adăugat Syniehubov.
 
Mai la sud, bombardamentele ruseşti în oraşul Nikopol, situat pe râul Nipru, au provocat spitalizarea unui bărbat de 35 de ani şi a unei femei de 42 de ani, potrivit unui oficial militar.
 
Au fost lovite infrastructuri critice, inclusiv clădiri înalte, o companie de transport şi mai multe magazine şi birouri, potrivit lui Valentyn Reznichenko, şeful Administraţiei militare regionale din Dnipropetrovsk.
 
 
 

UPDATE 14:30 

Zelenski îi mulţumeşte lui Biden pentru arme: cadou minunat

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a transmis o „sinceră mulţumire” lui Joe Biden pentru noul pachet de ajutor militar de 725 de milioane de dolari pe care Statele Unite îl vor furniza Ucrainei. „Vom primi în special gloanţele atât de necesare pentru Himar şi artilerie. Un cadou splendid pentru Ziua Apărătorilor Ucrainei”, a scris Zelesnki pe Twitter, adăugând că „agresorul rus va fi învins, iar Ucraina va fi liberă”.

UPDATE 14:00

Ambasadorul ucrainean în Germania şi-a încheiat misiunea

Ambasadorul ucrainean la Berlin, Andri Melnik, revine în ţara lui, după ce şi-a petrecut ultimele opt luni solicitând mai mult sprijin pentru ţara sa şi criticând orice semn de incertitudine din partea Germaniei. Melnik a anunţat cu luni în urmă că mandatul i se apropie de sfârşit. „Cred că am putut să-i concentrez pe germani pe subiectul Ucrainei şi să mă asigur că Ucraina a fost cu adevărat observată şi înţeleasă”, a spus el pentru DPA.

Este posibil ca diplomatul să devină ministru adjunct de externe. În iulie, Melnik a stârnit controverse în legătură cu declaraţiile sale despre ultranaţionalistul ucrainean Stephen Bandera, negând că ar fi responsabil pentru crimele legate de nazişti.

Succesorul său, Oleksii Makeiev, este de aşteptat să sosească luni la Berlin.

UPDATE 13:00

Trupe ruseşti în Belarus; au făcut joncţiunea cu prietenii bieloruşi

Primii soldaţi ruşi au început să sosească în Belarus, urmând să formeze grupul regional comun împreună cu soldaţii locali, a anunţat Ministerul Apărării din Belarus pe canalul său Telegram. „Primele trenuri cu armata rusă care va forma Gruparea Militară Regională au sosit în Republica Belarus”, a spus comandamentul bielorus.

„Soldaţii au fost primiţi cu bucurie, pâine şi sare”, conform tradiţiilor ospitalităţii ruseşti şi bieloruse, a adăugat ministerul, publicând şi un videoclip al sosirii. Decizia a fost luată de cele două ţări săptămâna trecută în faţa creşterii potenţialului militar NATO la graniţele cu Belarus, reînarmarea Poloniei şi a ţărilor baltice.

UPDATE 12:30

Atacul asupra reţelei electrice / Kievul: Limitaţi consumul

Atacul rusesc din această dimineaţă asupra unei centrale electrice din Kiev pune în pericol aprovizionarea capitalei şi a regiunii din care face parte, care ar putea suferi acum pene de curent, a anunţat compania energetică ucraineană Ukenergo. Autorităţile ucrainene au cerut locuitorilor din Kiev şi din regiune să limiteze utilizarea energiei electrice între orele 17:00 şi 23:00.

UPDATE 12:00

Zelenski: Ruşii încă mai au arme şi ne pot teroriza, dar nu pot câştiga

Forţele armate ucrainene vor relua întregul teritoriu al ţării aflat sub control rusesc, a dat asigurări preşedintele Volodimir Zelenski: „Au întotdeauna alţi oameni care se pot desfăşura pe câmpul de luptă, au arme, rachete pe care le folosesc împotriva Ucrainei”, a spus el în discursul său nocturn, vorbind despre mobilizarea rusă. Şi Rusia „are încă ocazia să terorizeze oraşele ucrainene şi toţi europenii şi să şantajeze lumea. Dar nu are nicio şansă de succes, pentru că Ucraina face progrese constante”.

UPDATE 11:10

Rusia merge la reuniunea comitetelor olimpice de la Seul

Preşedintele Comitetului Olimpic Rus (ROC), Stanislav Pozdniakov, a confirmat că o delegaţie se va deplasa la adunarea generală a Asociaţiei Comitetelor Olimpice Naţionale (ANOC), programată în perioada 18-21 octombrie, la Seul, Coreea de Sud. Plecarea delegaţiei ruse este programată pentru luni, 17 octombrie. INNOC a permis şi participarea delegaţia belaruse la eveniment. După invazia militară a Ucrainei de către Rusia, Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a recomandat ca federaţiile sportive să nu invite sportivi şi oficiali ai celor două ţări la competiţii internaţionale. Mai mult, CIO nu şi-a suspendat niciodată membrii ruşi. „Aş dori să subliniez că, în ciuda controverselor din presă, interacţiunea cu Comitetul Olimpic Internaţional nu a fost întreruptă nici măcar o zi din 24 februarie”, a precizat Pozdniakov, adăugând, „în câteva zile vom pleca spre adunarea INNOC-ului, fiindcă suntem membri cu drepturi depline al mişcării olimpice, ceea ce nu se poate spune despre sportivii noştri care sunt limitaţi în participarea la competiţii”.

UPDATE 11:00

Rachete în regiunea Kiev, s-a pornit alarma antiaeriană

Alertă antiaeriană în Ucraina după ce ploaia de rachete ruseşti a căzut în regiunea Kiev, a declarat pe canalul de Telegram administraţia capitalei ucrainene. „Un atac cu rachetă a fost lansat de forţele de ocupaţie ruse împotriva unuia dintre districtele din regiunea Kiev. Toate serviciile funcţionează, salvatorii sunt la faţa locului. Până acum, nu sunt victime”, a declarat şeful administraţiei regiunii Kiev, Alekse Kuleba, precizând că alerta este încă în desfăşurare.

UPDATE 10:40 Suedia investighează singură Nord Stream 1 şi 2

Suedia a respins planurile de a crea o echipă comună de anchetă cu Danemarca şi Germania, pentru a investiga întreruperile de luna trecută de la conductele Nord Stream 1 şi 2, a declarat un procuror suedez care investighează scurgerile.

UPDATE 10:30

Podul deteriorat nu va fi reparat până în iulie

Avariile aduse podului dintre peninsula Crimeea anexată şi sudul Rusiei nu vor fi reparate până în iulie, potrivit unui document postat pe site-ul guvernului rus după explozia de săptămâna trecută.

UPDATE 10:00

Morminte comune din Doneţk

Anchetatorii ucraineni au terminat exhumarea soldaţilor dintr-una dintre cele două gropi comune descoperite după ce trupele ruse s-au retras din oraşul Liman, Doneţk, a declarat poliţia.

UPDATE 09:30

Mobilizarea rusă se opreşte în două săptămâni

Rusia ar trebui să termine rechemarea rezerviştilor în două săptămâni, a declarat preşedintele Vladimir Putin, promiţând încheierea unei mobilizări dezbinate care a consemnat sute de mii de oameni chemaţi la luptă în Ucraina şi un număr mare de oameni care au fugit din ţară. „Rusia nu are nevoie să declanşeze noi atacuri masive asupra Ucrainei chiar acum”, a spus Vladimir Putin după zile cu ploaie de rachete asupra oraşelor precum Kiev. Mulţi analişti au speculat că stocurile de arme de precizie ale Moscovei ar putea fi epuizate.

UPDATE 09:00

SUA anunţă un nou pachet de ajutor militar de 725 de milioane de dolari pentru Kiev

Administraţia Biden va trimite Ucrainei un nou pachet de arme de 725 de milioane de dolari şi alte asistenţe militare. Casa Albă a anunţat acest lucru, în timp ce Statele Unite s-au alăturat unui val de anunţuri de ajutor din partea aliaţilor europeni în această săptămână. Anunţul vine în urma întâlnirilor de la NATO, unde liderii apărării din Europa şi din întreaga lume au promis Ucrainei arme şi sisteme de apărare aeriană, în timp ce Rusia şi-a intensificat bombardamentele asupra Kievului şi a altor regiuni.

UPDATE 08:00

400 de milioane de dolari ajutor pentru Kiev din Arabia Saudită

Arabia Saudită a anunţat un pachet de ajutor de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Potrivit agenţiei de presă saudite Spa, ajutorul umanitar este cel care confirmă apropierea Arabiei Saudite de populaţia ucraineană.

UPDATE 07:00

SUA: 260.000 de copii duşi din Ucraina în Rusia 

„Din diverse surse, inclusiv guvernul rus, se pare că autorităţile ruse au luat 260.000 de copii din casele lor şi i-au transferat în Rusia, adesea în regiuni îndepărtate”, susţine purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, care a vorbit despre situaţia din Ucraina în cadrul briefing-ului zilnic cu jurnaliştii.

UPDATE 06:00

SUA: nicio comunicaţie cu satelitul Starlink

Statele Unite au oferit Ucrainei „mii de telefoane prin satelit” şi alte „instrumente tehnologice” pentru a garanta conexiunile şi, în acelaşi timp, „a contracara atacurile cibernetice ale Kremlinului”, dar „nu au primit comunicaţii de la Starlink”. Purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Vedant Patel, a răspuns la întrebarea unui reporter despre situaţia legată de satelitul Starlink, pentru care proprietarul, Elon Musk, a cerut acum plata Pentagonului. 

UPDATE 5:00

Kiev: Atacul rusesc asupra Zaporojie s-a făcut cu drone kamikaze

Secretarul consiliului orăşenesc Zaporojie, Anatoli Kurtev, a declarat că ruşii au atacat zona cu drone kamikaze, provocând daune infrastructurii. Ukrainska Pravda a dat informaţia. Kurtev a precizat că structurile de infrastructură au fost avariate în urma unui atac şi a unui incendiu care a izbucnit la locul de impact.

UPDATE 04:00

Zelenski: Rusia este deja într-o atmosferă de înfrângere

„Rusia este deja într-o atmosferă de înfrângere, într-o atmosferă de disperare pentru ea însăşi. Da, încă mai au oameni care atacă. Ei au arme, rachete şi Shahed-uri pe care le folosesc împotriva Ucrainei. Au încă ocazia să terorizeze oraşele noastre şi pe toţi europenii, să şantajeze lumea. Dar nu au nicio şansă. Pentru că Ucraina merge înainte”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în discursul său de aseară. De Ziua Apărătorilor, preşedintele a mulţumit tuturor ucrainenilor de pretutindeni.

UPDATE 03:00

Anchetatorii ucraineni finalizează investigaţia din Liman

Anchetatorii din Ucraina au finalizat exhumarea militarilor îngropaţi la comun în Lyman. Cadavrele a 34 de apărători ucraineni şi peste 120 de civili au fost descoperite. Poliţia va stabili circumstanţele morţii fiecărei persoane.

Bilanţul victimelor este sumbru: din 29 septembrie până astăzi, poliţiştii au găsit cadavrele a 144 de persoane care au murit în timpul ocupaţiei. Dintre acestea, 108 cadavre au fost exhumate din gropi comune iar restul au fost găsite în clădiri şi pe străzi. Victimele au suferit o moarte violentă.

Populaţia din aşezările proaspăt eliberate de sub ocupaţia rusă a suferit abuzuri inimaginabile.

UPDATE 02:50

„În seara asta şi mâine vor avea loc noi atacuri”: ucrainenii au fost avertizaţi despre noile bombardamente planificate ale Federaţiei Ruse.

De Ziua Apărătorului Ucrainei, Federaţia Rusă ar putea lovi din nou oraşele paşnice, a raportat soldatul şi activistul forţelor armate ucrainene Yevgeny Karas.

Rezumatul zilei

  • Avariile aduse podului Kerci nu vor fi reparate până în vara viitoare
  • Unii dintre cei peste 9.000 de angajaţi ruşi ai companiei de servicii petroliere Schlumberger au început să primească notificări de recrutare militară la muncă, iar compania nu autorizează angajarea la distanţă pentru a scăpa de mobilizare, potrivit unor persoane familiare cu problema şi cu documentele interne
  • Suedia a respins planurile de a înfiinţa o echipă oficială de anchetă comună cu Danemarca şi Germania pentru a analiza pagubele de luna trecută ale conductelor Nord Stream 1 şi 2
  • Preşedintele turc Erdogan a ordonat ministerului energiei să lucreze la construirea unui hub de gaze în Turcia, în urma discuţiilor cu Putin pe această temă
     

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici