Süddeutsche Zeitung: Noua putere a SUA / Dar ce se întâmplă dacă războiul nu poate fi rezolvat militar?

Primirea triumfală la Washington a preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, confirmă "noua putere" a Statelor Unite, dar războiul în Europa continuă şi nu pare să existe nicio soluţie dacă victoria nu va fi clară la nivel militar, comentează publicaţia germană Süddeutsche Zeitung.

3060 afișări
Imaginea articolului Süddeutsche Zeitung: Noua putere a SUA / Dar ce se întâmplă dacă războiul nu poate fi rezolvat militar?

Sursa foto: MediafaxFoto

"Recepţia eroică de la Washington a durat doar câteva ore, după care Statele Unite au revenit la problemele interne: valul de aer rece de pe continentul nord-american şi datoriile fiscale ale lui Donald Trump. Comparativ, nici frontul rece din Europa nu se va îndepărta, mai ales că cel puţin analiştii occidentali sunt siguri că Putin nu poate câştiga războiul. Preşedintele Joe Biden are o perspectivă clară asupra carnagiului din Ucraina, iar influenţa americană creşte. Dar ce se va întâmpla dacă acest război nu va putea fi decis militar?", comentează editorialistul Stefan Cornelius, într-un articol publicat în Süddeutsche Zeitung sub titlul "Noua putere a Americii".

"După zece luni, încrederea de sine a Rusiei şi demonstraţia planificată a renaşterii militare au ca rezultat un conflict de uzură în care sunt blocaţi atât agresorii, cât şi victimele. Ucraina a înregistrat cel puţin un succes politic săptămâna aceasta: o demonstraţie de primă-clasă a solidarităţii unui preşedinte american, care anterior evitase să fie apropiat de colegul său de la Kiev. Însă la revenirea de la Washington, când a fost examinată mai atent lista echipamentelor furnizate de SUA, a început să fie percepută din nou jumătatea goală a paharului", subliniază editorialistul, constatând că, deşi Congresul SUA a aprobat 47 de miliarde de dolari pentru Ucraina în 2023, lipsesc piese de armament greu şi sisteme de rachete necesare pentru schimbarea dinamicii războiului. Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii prezidenţiali de la Kiev, evocase necesitatea unor echipamente precum drone, avioane de vânătoare şi tancuri moderne, precum M1 Abrams, de fabricaţie americană, sau Leopard 2, de fabricaţie germană. Totuşi, Washingtonul măcar a decis livrarea de sisteme antiaeriene Patriot.

Editorialistul german notează şi că preşedintele Biden pare "preocupat de coeziunea din cadrul NATO". Liderul de la Casa Albă a negat acest lucru, subliniind că NATO şi Uniunea Europeană menţin unitatea.

"Ucraina este blocată în cunoscuta dilemă: chiar dacă are aliaţi puternici, aceştia vor să controleze războiul de la distanţă şi să evite escaladarea. Biden este preocupat şi de coeziunea din cadrul NATO, întrucât nu sunt puţini aliaţii care vor să menţină o distanţă mai mare de front. Iar Administraţia SUA se detaşează de experienţa fostului preşedinte Barack Obama, care a stat la distanţă de conflictul din Ucraina şi de războiul civil din Siria în contextul atmosferei izolaţioniste de pe plan intern. Dar americanii nu şi-au recăpătat interesul pentru afacerile globale", argumentează editorialistul publicaţiei germane, constatând că, spre deosebire de Obama, Biden a reuşit să restabilească pretenţia SUA de a exercita rolul de lider internaţional.

"Rolul indispensabil al SUA în Europa nu putea fi demonstrat mai clar. Biden poate spune că a avut un an de succes în materie de politică externă. Rusia este în mare parte izolată şi este dificil de imaginat o revenire în familia statelor. Iar conducerea polititică a Chinei a căzut în propria capcană COVID-19 (...)", subliniază editorialistul.

"Dar, dacă nu va exista o rezolvare decisivă la nivel militar, prelungirea conflictului din Ucraina va cauza, din păcate, mai multă suferinţă", atrage atenţia editorialistul. "Cum ar trebui, potrivit Administraţiei Biden, să se termine această dispută privind supremaţia în Europa, cum va fi convinsă Rusia să se retragă şi să accepte negocierile de pace? Şeful Statului Major Interarme din SUA, Mark Milley, i-a deranjat în noiembrie pe analişti când a afirmat că războiul nu poate fi câştigat militar, nici de Rusia, nici de Ucraina. Într-adevăr, carnagiul de pe front continuă nestingherit, iar nicio parte nu are beneficii. Analiza lui Milley merge mai departe: dacă nu poate fi nicio soluţie militară, atunci prelungirea luptelor generează, din păcate, mai multă suferinţă, precum şi daune colaterale la nivel politic şi economic. Nu este clar după această întâlnire dacă Biden sau Zelenski au găsit vreo soluţie la această dilemă", concluzionează editorialistul Stefan Cornelius în articolul din Süddeutsche Zeitung.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici