Prima pagină » Știri externe » Radiohead revine pe scenă după 7 ani și anunță 20 de concerte în Europa

Radiohead revine pe scenă după 7 ani și anunță 20 de concerte în Europa

Trupa britanică Radiohead va susține în noiembrie și decembrie 20 de concerte în cinci orașe europene, marcând prima revenire pe scenă după 2018, potrivit AP.
Radiohead revine pe scenă după 7 ani și anunță 20 de concerte în Europa
Sursa foto: captură X

Radiohead, una dintre cele mai influente trupe britanice ale ultimelor decenii, a anunțat oficial întoarcerea pe scenă după o pauză de șapte ani.

Formația, alcătuită din Thom Yorke, Jonny Greenwood, Ed O’Brien, Colin Greenwood și Phil Selway, are programate 20 de concerte în cinci orașe europene: Madrid, Bologna, Londra, Copenhaga și Berlin. În fiecare oraș, trupa va cânta patru seri consecutive, în lunile noiembrie și decembrie.

Ultimele concerte Radiohead au avut loc în 2018, în turneul de promovare al albumului „A Moon Shaped Pool”, lansat în 2016.

Între timp, membrii trupei au continuat să activeze în proiecte individuale: Yorke și Jonny Greenwood au format trupa The Smile, Ed O’Brien și Phil Selway au lansat albume solo, iar Colin Greenwood s-a alăturat formației live a lui Nick Cave. Phil Selway a explicat într-un comunicat că reuniunea a venit firesc după repetiții făcute anul trecut: „După o pauză de șapte ani, a fost o bucurie să cântăm din nou împreună. Ne-am regăsit identitatea muzicală și ne-am dat seama că vrem să urcăm pe scenă. Pentru moment, sunt doar aceste concerte, dar rămâne de văzut unde ne va duce totul.”

Radiohead a confirmat și lansarea unui nou album live, „Hail to the Thief – Live Recordings 2003-2009”, care va apărea pe 31 octombrie.

Înscrierile pentru bilete încep vineri, pe site-ul oficial al trupei, iar vânzarea generală va avea loc pe 15 septembrie.