SUA vor lua în considerare formarea unei forţe de menţinere a păcii în Siria, propusă de Liga Arabă

Casa Albă a declarat luni că va lua în considerare ideea unei forţe de menţinere a păcii în Siria propusă de Liga Arabă, susţinând totuşi că represiunea guvernamentală "revoltătoare" care se desfăşoară în această ţară arată că nu există pace de menţinut, relatează AFP.

297 afișări
Imaginea articolului SUA vor lua în considerare formarea unei forţe de menţinere a păcii în Siria, propusă de Liga Arabă

SUA vor lua în considerare formarea unei forţe de menţinere a păcii în Siria, propusă de Liga Arabă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Washington susţine ideea unei misiuni consolidate a Ligii Arabe în Siria, respinsă până acum de regimul lui Bashar al-Assad, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui american Barack Obama, Jay Carney.

"Discutăm cu Liga Arabă. ONU şi partenerii noştri internaţionali circumstanţele în care o forţă de menţinere a păcii aflată sub egida Ligii Arabe, a ONU şi a altor (organizaţii) ar putea susţine pacea în Siria", a declarat Carney în faţa presei.

O astfel de misiune, a prevenit acesta, va debuta dacă va exista "pace de menţinut. Din păcate, ştim că aceasta nu există".

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland, a reacţionat de asemenea cu prudenţă la această eventualitate.

"Există mai multe probleme" în acest caz. "Înainte de toate, este necesară o nouă rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU. O astfel de rezoluţie a fost dificil de obţinut, oricare ar fi ea" din partea Consiliului, a remarcat Nuland, făcând aluzie la faptul că Rusia şi China s-au opus recent prin veto la condamnarea violenţei din Siria.

Divizată deja profund cu privire la criza siriană, comunitatea internaţională pare să susţină propunerea unei forţe de pace înaintată de Liga Arabă. Parisul a avertizat cu privire la orice acţiune cu un "caracter militar" iar Moscova a cerut o încetare a focului în prealabil.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici