Trei decese în Turcia, din cauza virusului West Nile
Trei turci au murit după ce au fost contaminaţi cu virusul West Nile, care a provocat deja mai multe victime în august în Balcani şi Rusia, iar alte patru persoane au fost infectate, a anunţat miercuri un reprezentant al Ministerului Sănătăţii.
Victimele, care locuiau în provinciile Manisa, Aydin (vest) şi Isparta (sud), erau persoane vârstnice afectate de alte maladii, a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă Mustafa Ertek, directorul principalului laborator ministerial pentru controlul maladiilor.
Două persoane contaminate cu acest virus transmis de ţânţari sunt în prezent spitalizate, a adăugat el.
Ertek a subliniat că nu este vorba despre o epidemie şi că nu există riscuri sanitare majore.
"Ne aşteptăm să apară fie câteva cazuri noi, fie niciunul, deoarece este toamnă şi temperatura scade", a declarat el.
Şase persoane au murit în august în centrul Rusiei, patru în Grecia şi două în România, după ce au fost contaminate cu acest virus.
-
COMENTARIU: Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu
Main Story ieri, 21:04
Noul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu. citeşte tot
-
Boc i-a predat lui Ungureanu mandatul de premier. Noul Guvern s-a reunit în şedinţă informală
Fostul premier Emil Boc a plecat de la Palatul Victoria după o discuţie de aproximativ 20 minute cu noul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, în care i-a predat acestuia mandatul de şef al Guvernului. citeşte tot





Nu exista comentarii