Un fost membru al conducerii Partidului Comunist din China este acuzat de corupţie

Fostul director adjunct al unei mari agenţii chineze pentru planificare, Liu Tienan, este vizat de o anchetă judiciară pentru corupţie, a anunţat duminică agenţia China Nouă.

107 afișări
Imaginea articolului Un fost membru al conducerii Partidului Comunist din China este acuzat de corupţie

Un fost membru al conducerii Partidului Comunist din China este acuzat de corupţie

"Parchetul Popular Suprem a decis să deschidă o anchetă în cazul lui Liu. Ancheta este în curs", relatează presa chineză, precizând că Liu Tienan este "suspectat că a primit mită".

Liu Tienan este membru al direcţiei pentru reformă şi dezvoltare din cadrul Comisiei Naţionale (NDRC), care este însărcinată cu aprobarea proiectelor industriale majore din China, iar până în martie el a fost în fruntea Agenţiei Naţionale pentru Energie (NEA).

El a fost demis în mai din toate "funcţiile de conducere" pe care le deţinea şi exclus din Partidul Comunist în august.

Liu Tienan a "abuzat de poziţia sa pentru a obţine profit în favoarea apropiaţilor săi", şi a primit "mită în cantităţi enorme", a anunţat săptămâna trecută agenţia Chină Nouă, citând comisia de disciplină, responsabilă de supravegherea Partidului Comunist.

Redactorul-şef adjunct al publicaţiei economice Caijing l-a acuzat în blogul său pe Liu, pentru că acesta ar fi profitat de posturile sale cu scopul de a favoriza afacerile familiei.

Potrivit observatorilor, este vorba de un oficial de grad înalt, care a fost demis din funcţia de viceministru, după de a fost denunţat pe internet.

Anunţul privind deschiderea unei anchete în cazul lui Liu intervine în contextul unui proces, care va avea loc săptămâna viitoare, împotriva liderului chinez demis Bo Xilai, acuzat de corupţie şi abuz de putere.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici