Un tânăr de origine somaleză, identificat drept autorul atacului de la un mall din Minnesota

Dahir A. Adan, un tânăr de origine somaleză, în vârstă de 22 de ani, a fost identificat drept autorul atacului de la un mall din Minnesota, potrivit unor lideri ai comunităţii somaleze locale şi a unor surse din cadrul forţelor de securitate federale, notează CNN şi The Associated Press.

503 afișări
Imaginea articolului Un tânăr de origine somaleză, identificat drept autorul atacului de la un mall din Minnesota

Un tânăr de origine somaleză, identificat drept autorul atacului de la un mall din Minnesota

Ahmed Adan, declară că fiul său, Dahir A. Adan, a venit în Statele Unite în urma cu 15 ani şi era student la Colegiul Tehnic şi Comunitar St. Cloud. Acesta a declarat pentru publicaţia Star Tribune că "nu avea suspiciuni" că fiul său ar fi fost implicat în activităţi teroriste, scrie The Associated Press.

Liderii comunităţii somaleze din Minnesota au condamnat atacul şi au mai afirmat că suspectul în acest caz nu reprezintă comunitatea somaleză.

Autorităţile nu a confirmat încă în mod oficial identitatea atacatorului, însă surse din cadrul forţelor de securitate federale au confirmat pentru CNN că Adan este suspectul principal.

Suspectul a rănit cu un cuţit cel puţin opt persoane, după care a fost împuşcat mortal de un agent de poliţie aflat în timpul său liber.

Bărbatul purta uniforma unui agent de pază a atacat la întâmplare numeroase persoane, în Centrul comercial Crossroads din St. Cloud, în Minnesota.

Conform martorilor, în timpul atacului, agresorul a utilizat sintagme specifice simpatizanţilor islamişti.

Atacul a fost ulterior revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic (SI). "Autorul atacului din Minnesota era un soldat al Stat Islamic şi a efectuat operaţiunea drept răspuns la apelurile de a ţinti cetăţeni din ţările care fac parte din coaliţia statelor cruciate", a anunţat duminică seara agenţia Amaq, afiliată organizaţiei SI, notează Reuters online.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici