Verdict extrem de rar în Grecia: Fost primar al Salonicului, condamnat la închisoare pe viaţă pentru corupţie

Fostul primar al oraşului Salonic a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru deturnarea banului public, un verdict extrem de rar în Grecia, care ar trebui să transmită un "mesaj" de combatere a corupţiei, a anunţat joi o sursă judiciară.

1414 afișări
Imaginea articolului Verdict extrem de rar în Grecia: Fost primar al Salonicului, condamnat la închisoare pe viaţă pentru corupţie

Verdict extrem de rar în Grecia: Fost primar al Salonicului, condamnat la închisoare pe viaţă pentru corupţie (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Condamnarea lui Vassilis Papageorgopoulos, în vârstă de 65 de ani, pronunţată oficial miercuri, a generat o emoţie puternică, fotografia fostului primar, membru al partidului Noua Democraţie (dreapt) al actualului premier Antonis Samaras ieşind cu cătuşe la mâini din palatul justiţiei, a ocupat primele pagini ale ziarelor joi.

În afară de fostul primar al Salonicului, alţi doi responsabili municipali au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, respectiv fostul secretar general al primăriei Michalis Lemoussias şi fostul trezorier Panayotis Saxonis.

În total, deturnările, prin neplata cotizaţiilor sociale, se referă la 18 milioane de euro într-un deceniu, în perioada 1999-2008.

Primar între ianuarie 1999 şi decembrie 2010, Papageorgopoulos nu s-a prezentat la ultimele alegeri locale câştigate de candidatul susţinut de socialişti, Yannis Boutaris.

Joi, presa, atât de dreapta cât şi de stânga, consacra pagini întregi unui proces neobişnuit care ar putea să însemne sfârşitul impunităţii pentru aleşii corupţi, denunţată de ani întregi în manifestaţiile antiausteritate.

Cotidianul apropiat partidului de opoziţie Syriza (stânga radicală), Avghi, prezintă o fotografie mai veche a lui Papageorgopoulos care îi strânge mâna premierului Antonis Samaras.

Cotidianul conservator Eleftheros Typos vede în acestă "primă dată" un "mesaj" pentru toţi cei care deturnează banul public şi apreciază că vechile practici s-au încheiat.

Un fost ministru socialist al Apărării, Akis Tsochatzopoulos, se află de asemenea în spatele gratiilor pentru că a primit mită prin intermediul unor companii offshore pentru contracte de armament ruseşti şi germane.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici