Violenţe la ambasada Israelului din Cairo: Trei morţi în urma confruntărilor - VIDEO

Trei persoane au fost ucise în confruntările din cursul nopţii dintre manifestanţii egipteni şi poliţie, în faţa ambasadei Israelului la Cairo, în timp ce o a patra persoană, rănită, a decedat în urma unei crize cardiace, potrivit unor surse spitaliceşti.

272 afișări
Imaginea articolului Violenţe la ambasada Israelului din Cairo: Trei morţi în urma confruntărilor - VIDEO

Violenţe la ambasada Israelului din Cairo: Trei morţi în urma confruntărilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cadavrele a trei persoane au fost transportate la trei spitale, au afirmat sâmbătă oficiali din aceste instituţii, fără să precizeze însă identitatea victimelor sau modul în care au murit acestea.

Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de securitate şi medicale, confruntările care au durat toată noaptea în apropierea ambasadei s-au soldat cu rănirea a 1.000 de persoane, dintre care 300 de poliţişti.

Ministerul Sănătăţii anunţase în cursul nopţii aproximativ 450 de răniţi, dintre care un mort din cauza unei crize cardiace.

Poliţia a arestat 19 manifestanţi care au fost deferiţi justiţiei militare, potrivit unor surse din cadrul serviciilor de securitate.

Confruntările au izbucnit după sosirea întăririlor din cadrul poliţiei în scopul dispersării manifestanţilor care atacau clădirea ambasadei Israelului. Poliţiştii au tras focuri de armă în aer pentru a îndepărta manifestanţii.

Mai multe maşini au fost incendiate.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat sâmbătă că un "dezastru" a fost evitat în Egipt.

"Atacul violent asupra ambasadei israeliene este un incident grav dar ar fi putut fi mai rău dacă manifestanţii ar fi reuşit să treacă de ultima uşă şi să rănească personalul nostru", a declarat Natanyahu citat de site-ul Ynet.

"Sunt bucuros că am reuşit să evităm un dezastru şi aş vrea să îi mulţumesc preşedintelui american Barack Obama pentru ajutorul său", a declarat Netanyahu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici