Ziua Unităţii Europene - De la Imperiul Carolingian şi Imperiul Napoleonian la Uniunea Europeană

  • Carol cel Mare a fost considerat Părintele Europei, fiind străbunul Dinastiei Capeţiene. Dinastiei Ottoniene, Casei de Luxemburg şi Casei de Ivrea.
  • Napoleon Bonaparte a elaborat Codul Civil Napoleonian, primul cod juridic paneuropean care a influenţat legislaţia multor ţări.
  • Tratatul de la Paris, semnat în 1951, a creat o piaţă comună pentru cărbune şi oţel între statele sale membre, o uniune ce permite libera circulaţie a produselor, fără taxe vamale, subvenţii sau practici restrictive.
2214 afișări
Imaginea articolului Ziua Unităţii Europene - De la Imperiul Carolingian şi Imperiul Napoleonian la Uniunea Europeană

Sursa Foto - Hepta/Wikipedia Commons

Imperiul Carolingian - "Prima Uniune Europeană "

În anul 800, pe 25 decembrie, Carol cel Mare a fost încoronat ca împăratul imperiului carolingian de Papa Leo al III-lea, în Bazilica Sfântului Petru din Roma. El a cutezat să-şi asume titlul de împărat roman ce aparţinea anterior numai monarhului Bizanţului. 

Acesta stăpânea ca rege al francilor din anul 768, şi ca regele lombarzilor din anul 774.

Imperiul său cuprindea teritoriile din Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Italia de azi, inclusiv Elveţia, iar mai târziu a cucerit teritoriul de azi al Croaţiei, Sloveniei şi Bosniei. 

A condus şi o expediţie nereuşită în Spania pentru a-i supune pe musulmani conform Cântecului lui Roland, în schimb, a reuşit să-i supună şi să-i convertească la creştinism pe saxonii din Germania de azi, folosind metode brutale. 

Pe plan cultural s-a desfăşurat Renaşterea Carolingiană. A crescut rata alfabetizării, precum şi numărul operelor literare,a manuscriselor şi studiilor scripturale cu scriere italică. Renaşterea carolingiană s-a caracterizat şi prin opere artă şi arhitectură cum se observă la Catedrala din Aachen, după frescele şi mozaicurile ce au supravieţuit timpului. 

Comerţul a prosperat şi monedele erau din nou folosite după sute de ani de la prăbuşirea Imperiului Roman de Apus. 

Epoca întunecată a luat sfârşit. 

Carol cel Mare a fost considerat Părintele Europei, fiind străbunul Dinastiei Capeţiene. Dinastiei Ottoniene, Casei de Luxemburg şi Casei de Ivrea. 

Imperiul Carolingian s-a destrămat după moartea sa din anul 814, rezultând Regatul Franţei, Sfântul Imperiu Roman şi statele italiene, rezultând, după un mileniu de războaie,  statele fondatoare ale Uniunii Europene de azi. 

 

Imperiul Napoleonian - "A Doua Uniune Europeană"

La 1000 ani după încoronarea lui Carol cel Mare, un alt împărat a clădit un imperiu european, tot din Franţa de azi. 

Napoleon Bonaparte, un general rezultat de pe urma Revoluţiei Franceze, a condus mai multe campanii de succes. Liderul de facto al Republicii Franceze ca prim consul din 1799 până în 1804, Napoleon a fost încoronat de Papa Pius al VII-lea în Catedrala de Notre-Dame, Paris, ca împărat al francezilor.  

Deşi era de origine corsicană, Napoleon a făcut numeroase realizări pentru modernizarea Franţei. A elaborat Codul Civil Napoleonian, primul cod juridic paneuropean care a influenţat legislaţia multor ţări.  

La Austerliz (unde s-a desfăşurat Bătălia celor Trei Împăraţi), armată franceză condusă de Napoleon a înfrânt armata rusă comandată de Ţarul Alexandru I şi armata austriacă condusă de Francis al II-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman. 

A desfiinţat Sfântul Imperiu Roman după un mileniu de existenţă, apoi a înfrânt Prusia la Jena şi Auerstedt. 

A invadat apoi peninsula iberică unde şi-a încoronat fratele ca împăratul Spaniei. 

În cele din urmă a pierdut Spania în urma revoltelor şi Războiului Peninsular, şi a ieşit înfrânt după invazia nereuşită a Rusiei, ca în 1813 să fie înfrânt la Leipzig. În 1814 a abdicat şi a fost exilat pe insula Elba de unde a evadat în 1815. A mai condus Franţa timp de 100 zile pentru a duce bătălia finală la Waterloo, fiind învins de britanicii conduşi de Ducele de Wellington. 

Imperiul său de scurtă durată a cuprins Franţa, Olanda, Luxemburg, Belgia, Germania, Italia, aceleaşi state fondatoare ale Uniunii Europene. 

În Germania a înlocuit Sfântul Imperiu Roman cu Confederaţia Rinului. şi a dat independenţă Regatului Olandei, Regatului Italiei, Regatului Neapoli, Suedia, Spania şi Danemarca îi erau state clientelare, şi tot Napoleon a înfiinţat Ducatul Varşoviei şi Confederaţia Elveţiană. L-a luat prizonier pe Papa Pius al VII-lea. 

Muzica şi literatura romantică au prosperat după epoca napoleoniană. Aristocraţia, biserica papală şi breselele şi-au pierdut puterile de altădată, feudalismul luând sfârşit în Europa. În ciuda Congresului de la Viena care a încercat să întoarcă Europa la situaţia pre-napoleoniană, a debutat epoca naţionalismului şi liberalismului. După a doua jumătate a secolului 19, Germania şi Italia au luat naştere. 

 

Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului - "A Treia Uniune Europeană"

Primul Război Mondial dintre anii 1914-1918 a fost un conflict sângeros între capetele încoronate ale Europei care aveau aceeaşi "bunică", regina Victoria a Marii Britanii. 

Al Doilea Război Mondial dintre anii 1939-1945 a devastat Europa din cauza unor dictatori ce s-au folosit de ideologii distructive - nazismul, fascismul şi comunismul. 

Democraţiile din vest au fost nevoite să se alieze cu sovieticii pentru a-i învinge pe nazişti şi pe fascişti. 

Pe 18 aprilie 1951, în toiul Războiului Rece, Franţa, Italia, Germania de Vest, Olanda şi Belgia au creat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului prin semnarea Tratatului de la Paris.

Părinţii fondatori ai Comunităţii Europene au fost cancelarul vest-german Konrad Adenauer, politicienii francezi Jean Monnet şi Robert Schuman, premierul italian Alcide de Gasperi, Sicco Mansholt, politicianul olandez, Paul-Henri Spaak, premier belgian, şi Joseph Bech, premierul de Luxemburg, dar şi premierul britanic Winston Churchill. 

Din 1952, tratatul de la Paris a intrat în vigoare. 

Comunitatea s-a fondat pe principiul supranaţionalismului, pentru a menţine pacea europeană („Să facă războiul nu numai de neconceput, ci şi imposibil din punct de vedere material").

Totodată, tratatul a creat o piaţă comună pentru cărbune şi oţel între statele sale membre, ce permit preţuri de piaţă stabilite,  liberă circulaţie a produselor,  fără taxe vamale, subvenţii sau practici restrictive.

Au fost create instituţiile europene de azi - Comisia Europeană , Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Curtea Europeană de Justiţie. 

După ce au mai aderat multe alte state, de la 1 noiembrie 1993, prin Tratatul de la Maastricht, Comunitatea Europeană a devenit Uniunea Europeană de azi care are în prezent 27 de state membre (anterior 28 după ieşirea Marii Britanii din uniune), dar a creat şi cetăţenia europeană.

Uniunea Europeană, ca uniune politică şi economică are o populaţie de 447 de milioane, are o piaţă unică internă, cu libera circulaţie, cu politici comune privind comerţul, agricultura, industria, pescuitul şi dezvoltarea regională, şi cu monedă proprie (euro). 

Se speculează că în viitor şi-ar putea crea propria armată europeană şi ar putea deveni Statele Unite ale Europei, dar trendurile de euroscepticism şi ultranaţionalism au luat amploare. 

Ziua Europei sau Ziua Unităţii Europei este sărbătorită pe 9 mai, imnul Uniunii Europene este Oda Bucuriei sau Simfonia nr.9 a lui Beethoven. Drapelul Uniunii Europene prezintă un cerc format din 12 stele aurii pe fond albastru. Stelele simbolizează idealurile de unitate, solidaritate şi armonie între popoarele Europei. 

Va reuşi această comunitate europeană să atingă scopul ca europenii să trăiască în pace şi unitate? 

Rămâne de văzut, dar în mod cert, locuitorii Uniunii Europene trăiesc cea mai prosperă şi paşnică perioadă din istoria continentului. Oarecum, Uniunea Europeană şi-a atins ţelul. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici