Cântăreaţa Sophie Ellis-Bextor va deveni mamă pentru a cincea oară

Cântăreaţa britanică Sophie Ellis-Bextor şi soţul ei, Richard Jones, basistul trupei The Feeling, vor deveni părinţi pentru a cincea oară, în toamna acestui an, informează contactmusic.com.

424 afișări
Imaginea articolului Cântăreaţa Sophie Ellis-Bextor va deveni mamă pentru a cincea oară

Cântăreaţa Sophie Ellis-Bextor va deveni mamă pentru a cincea oară

Informaţia a fost făcută publică de Ellis-Bextor într-o emisiune a postului BBC Radio 2, unde a venit să vorbească despre viitorul ei album, al şaptelea de studio, "The Song Diaries". Artista a declarat că al cincilea ei copil se va naşte în aceeaşi perioadă în care este programată lansarea albumului.

Sophie Ellis-Bextor, în vârstă de 39 de ani, este căsătorită cu Richard Jones, basistul trupei The Feeling. Cei doi muzicieni au împreună patru fii - Sonny, în vârstă de 14 ani, Kit, în vârstă de zece ani, Ray Holiday, în vârstă de şase ani, şi Jesse, în vârstă de doi ani.

Ellis-Bextor şi Richard Jones s-au cunoscut în 2002 - la o săptămână după ce cântăreaţa se despărţise de Andy Boyd, cu care a avut o relaţie de şase ani - şi s-au căsătorit în Italia, în iunie 2005.

Cântăreaţă şi compozitoare, Sophie Ellis-Bextor a cunoscut celebritatea în anul 2000, odată cu lansarea pe piaţă a single-ului "If This Ain't Love", cântat împreună cu DJ Spiller. De atunci, artista britanică a lansat şi alte piese de succes, precum "Murder On The Dancefloor", "Take Me Home" şi "Music Gets the best of me". Muzica cântăreţei Sophie Ellis-Bextor reprezintă un amestec de disco şi pop, cu influenţe electro din anii '80.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici