Carmen Dan, Ministrul Afacerilor Interne: Mi-am delegat o parte din atribuţii, dar fac în continuare parte din echipă

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, a declarat, vineri, că după depunerea demisiei şi-a delegat o parte din atribuţii unui secretar de stat, dar că în continuare merge la minister şi îşi îndeplineşte activitatea.

1357 afișări
Imaginea articolului Carmen Dan, Ministrul Afacerilor Interne: Mi-am delegat o parte din atribuţii, dar fac în continuare parte din echipă

Carmen Dan, Ministrul Afacerilor Interne: Mi-am delegat o parte din atribuţii, dar fac în continuare parte din echipă

"Începând de ieri, odată cu depunerea demisiei, am delegat o serie de prerogative secretarului de stat, chestorul de poliţie Cornel Ciocoiu, dar eu sunt aici şi fac parte din această echipă dedicată. Acest minister nu trebuie să aibă nicio sincopă pentru că aici, spre deosebire de alte ministere, vorbim de siguranţa cetăţenilor şi salvarea de vieţi omeneşti", a declarat ministrul de Interne, Carmen Daniela Dan.

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă care a avut ca scop, potrivit ministrului, transmiterea unui mesaj de stabilitate către angajaţii MAI.

"Aseară s-a indus ideea că miniştrii nu sunt prezenţi la ministere şi s-a spus că s-a luat legătura cu o serie de miniştri şi au fost trimişi la ministere. Vreau să precizez că pe mine nu m-a sunat nimeni. Dacă m-ar fi sunat, aş fi fost la minister. În continuare, noi venim şi ne facem treaba la ministerele pe care le reprezentăm", a mai spus Carmen Dan.

În vârstă de 47 de ani, Carmen Daniela Dan ocupă funcţia de ministru al Afacerilor Interne din luna ianuarie a acestui an. De asemenea, a fost preşedinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat, din luna decembrie 2016 şi a ocupat, în trecut, funcţiile de prefect şi subprefect al judeţului Teleorman.

Cornel Ciocoiu, cel căruia i-au fost încredinţate o serie de atribuţii după demisia anunţată a ministrului de Interne, este şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, având gradul de chestor de poliţie. A absolvit Academia de Politie din Bucureşti şi are studii postuniversitare în Drept şi Psihologie.

În cadrul conferinţei de presă susţinută de Carmen Dan, aceasta a precizat că printre realizarile pe care le-a avut în perioada în care a ocupat funcţia de ministru se numără finalizarea controlului la stadionul Dinamo, gestionarea efectelor viscolului din iarnă, gestionarea evenimentelor publice din Piaţa Victoriei, precizând şi că politicile implementate au dus la o scădere a infracţionalităţii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici