COMENTARIU: Noi, "mujahedinii" de noapte

"Cum are domnul Băsescu o problemă în justiţie, cum mai trage un taliban de-al lui sau un mujahedin de la Mediafax la unu noaptea mai trage o rachetă", a spus premierul Ponta. "Mujahedinii" nu trag rachete din cuvinte scrise cu discernământ şi nici nu se amestecă în războaiele altora.

4986 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU: Noi, "mujahedinii" de noapte

Indira Crasnea (Imagine: Andreea Balaurea/ Mediafax Foto)

Şi nici nu consemnează cu echilibru fapte.

Cumva, este simplu: numele lui Victor Ponta apare în hârtii ale oamenilor legii, într-un context delicat şi în nişte întâmplări din zona rarefiată a Palatului Victoria. Iar jurnaliştii Mediafax scriu pe baza documentelor procurorilor şi instanţelor de judecată, cum fac şi în alte cazuri, indiferent de conotaţiile politice. Aşa cum şade bine şi corect, premierul este încrezător în mersul legii, care va da limpezirea situaţiei.

Dar Victor Ponta nu îi judecă egal pe toţi, motiv pentru care i se pare că este torpilat, prin asociere, din alte părţi. Dincolo de războiul între justiţie şi persoanele publice care au călcat strâmb, rămâne o mare problemă de atitudine. Nu este vorba despre atitudinea faţă de justiţie, căci se pare că, de voie-de nevoie, s-a instaurat un soi de deferenţă, care dă bine.

Este vorba despre atitudinea zbârlită care se traduce prin "uite ce au scris ăia, au ceva cu mine şi sunt ai lui X". Este un reducţionism pe care Victor Ponta îl foloseşte şi pe care îl mai preiau cu sârg şi alţi "războinici" ai cuvintelor, în bătălii faţă de care s-ar cădea să rămână neutri.

Această atitudine este o meteahnă mai veche. Jurnaliştii sunt buni, valoroşi câtă vreme unora, de pe poziţii publice înalte sau mai mititele, li se pare că le sunt şi de folos. Sau li se pare că îi reflectă "dichisit". Când părăsesc această impresie, li se pare că "mujahedinii" au trecut la atacul cu rachete. Statutul de persoană publică implică, însă, printre altele, şi înţelegerea rosturilor meseriei de jurnalist, care, dacă este făcuă onest, include şi rachetele, dar şi "dichisul". Dar asta cere străduinţă.

Când vor înţelege, nu vor mai vedea "mujahedini". Şi poate vor afla că, oriunde în lume, în spinoasa meserie de jurnalist se lucrează şi "de noapte".

(Definiţie: mujahedin, în arabă, "luptător în războiul sfânt". Denumire dată combatanţilor încadraţi în unităţi paramilitare care luptă împotriva duşmanilor Islamului. Au luptat în Afganistan împotriva trupelor sovietice).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici