Comisia Europeană, despre documentul MCV din 2012 şi lista de persoane cu probleme penale: Nu comentăm despre documente din surse neoficiale

Reprezentanţa Comisiei Europene a precizat, luni, pentru MEDIAFAX, că nu comentează despre documente apărute în presă „din surse neoficiale”, după ce un document din 2012 privind MCV, făcut public duminică, conţinea şi o listă de persoane cu probleme penale.

2276 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană, despre documentul MCV din 2012 şi lista de persoane cu probleme penale: Nu comentăm despre documente din surse neoficiale

Comisia Europeană, despre documentul MCV din 2012: Nu comentăm despre documente din surse neoficiale

„Ca o regulă generală, Comisia Europeană nu comentează despre documente apărute în presă cu atribuirea <din surse neoficiale>”, potrivit răspunsului Reprezentanţei Comisiei Europene la solicitarea MEDIAFAX.

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut, luni seara, ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să îi comunice ”cu celeritate” dacă în perioada 2012-2018 Comisia Europeană a mai transmis documente prin care cereau situaţe şi stabilirea paşilor de urmat în cazuri de presupusă corupţie la nivel înalt.

Guvernul va transmite Comisiei Europene o adresă în care cere lămuriri despre posibile ingerinţe în Justiţie, după ce un document din 2012 privind MCV, făcut public duminică, avea şi o listă de persoane cu probleme penale.

"Doamna premier ne-a informat că Guvernul şi/sau ministrul Justiţiei vor transmite o scrisoare de clarificări la Comisia Europeană în legătură cu acest document, prin care să încerce să afle ce a stat la baza întocmirii acestei liste, care sunt informaţiile pe care s-au bazat şi de ce s-a făcut această solicitare şi din ce în ce mai mulţi care şi-au exprimat un punct de vedere consideră şi se poate considera că a fost un act de imixtiune brutală în justitia din România şi se poate spune chiar că era o inducere a unei direcţii că acele persoane trebuie neapărat să fie condamanate. Suţim demersul anunţat", a declarat Liviu Dragnea.

Este vorba despre un document din 10 octombrie 2012, adresat Guvernului României, care prezintă o listă de 21 de cerinţe ale Comisiei Europene în legătură cu MCV, prezentat de Antena 3.

Unul dintre puncte prevede descrierea situaţei si stabilirea paşilor de urmaţi în cazuri de corupţie cunoscute, fiind date şi nume: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici