”Despre activitatea în comisii s-a stabilit că, până la urmă, membrii PSD care sunt în comisii, dacă au un alt punct de vedere în ceea ce priveşte o acţiune guvernamentală, trebuie să se discute în mod civilizat şi în grupuri, şi cu membrii guvernului şi la partid, pentru că discutăm despre punerea în aplicare a unui program de guvernare votat de noi”, a spus preşedintele PSD.
El a avertizat că partidul nu va accepta ”proiecte personale” prin care sunt împiedicate proiecte ale Guvernului. ”Nu suntem dispuşi niciunul să mai acceptăm proiecte personale, proiecte de imagine, schimbând sau dorind să schimbe nişte decizii guvernamentale”, a spus Liviu Dragnea.
Avertismentul lui Dragnea survine după ce Comisia de buget-finanţe din Senat, întrunită marţi, a avizat negativ ordonanţa prin care au fost majorate accizele la carburanţi, decizia fiind luată inclusiv cu votul senatorilor PSD din comisie, situaţie care a provocat nervozitatea liderului PSD faţă de poziţia preşedintelui comisiei, Eugen Teodorovici.
„Eu cred că la domnul Teodorovici este o altă problemă. Dumnealui a venit astă primăvară şi mi-a zis că ar vrea să fie preşedintele comisiei economice. Am rugat colegii din Senat să îl susţină ca preşedinte, probabil din cauza acestei funcţii are aceste atitudini. Adică e o funcţie care poate să-l tulbure foarte mult, la asta mă refeream”, a declara, miercuri, Liviu Dragnea.
Citeşte şi: Dragnea: ANRE acceptă includerea în preţul energiei a pierderilor nejustificate. Nu e în regulă ca în fiecare an preţurile gazelor şi energiei electrice să se crească din pix
Citeşte şi: Legume depozitate în subsoluri în care mişună şobolanii, descoperite de inspectorii OPC, la mai multe grădiniţe din Constanţa | FOTO
Citeşte şi: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, despre legile justiţiei: Poziţia preşedintelui, că trebuie să fie îngropate, nu e corectă
Citeşte şi: Ucraina acuză Rusia că a lăsat TRUPE în Belarus după recentele exerciţii militare, pe fondul temerilor că Moscova ar pregăti o INVAZIE
Citeşte şi: Jean-Claude Juncker: Comisia Europeană va propune în 2018 reglementări fiscale în domeniul digital