EXCLUSIV: Dragnea: "Problema" Geoană se tranşează luni, în Biroul Permanent

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea a declarat, duminică seară, agenţiei MEDIAFAX, că fostul lider al partidului, Mircea Geoană nu mai poate continua să vorbească împotriva PSD din calitatea de membru al PSD şi că luni, la BPN, această "problemă" va fi "tranşată".

77 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV: Dragnea: "Problema" Geoană se tranşează luni, în Biroul Permanent

EXCLUSIV: Dragnea: "Problema" Geoană se tranşează luni, în Biroul Permanent (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Acest scandal trebuie să înceteze, Mircea Geoană nu poate continua să vorbească împotriva PSD din calitatea de membru al acestui partid. Eu cred că mâine, la BPN, această problemă va fi tranşată", a declarat Dragnea, adăugând că PSD a devenit "în acest moment, un partid ordonat, bine condus şi structurat", care "nu mai poate accepta ieşiri în decor" ale foştilor lideri, indiferent cine ar fi ei.

"Mircea Geoană nu a înţeles că a pierdut congresul. Mircea Geoană are o mare problemă : nu ştie să piardă.Nu a ştiut nici la alegerile prezidenţiale, nici la congresul PSD. A avut două ocazii să arate că este bărbat, le-a pierdut pe amândouă", a mai declarat Dragnea.

El a precizat că Mircea Geoană nu a reuşit să înţeleagă nici până acum că la ultimul congres al PSD a fost învins de către Victor Ponta şi că nu reuşeşte să-şi aducă aminte că, atunci când era preşedinte al PSD, alţi membrii ai partidului îl criticau şi "era rău".

"Diferenţa dintre Mircea Geoană şi Victor Ponta este de un congres. Eu, ca secretar general al partidului, nu mai accept să muncesc câţiva ani cu un partid care început să funcţioneze şi, după decizii luate în BPN şi CEX, Mircea Geoană să iasă cu alte păreri, care sunt critice. Mircea Geoană nu a înţeles că a pierdut congresul", a mai spus secretarul general al PSD.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri, la RFI România, că atitudinea lui Mircea Geoană faţă de PSD trebuie lămurită şi că acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare, în sensul în care actualul preşedinte al Senatului trebuie să decidă dacă mai vrea sau nu să rămână în partid.

Geoană, a spus, la rândul său, că este mai pesedist ca oricând şi a pledat pentru discuţii în partid, nu prin presă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici