Iliescu: O decizie a CC de repetare a alegerilor ar fi corectă şi necesară politic şi moral

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, că, în opinia sa, o decizie a Curţii Constituţionale privind repetarea turului secund al alegerilor prezidenţiale ar fi una corectă şi necesară din punct de vedere politic şi moral.

19 afișări
Imaginea articolului Iliescu: O decizie a CC de repetare a alegerilor ar fi corectă şi necesară politic şi moral

Iliescu: O decizie a CC de repetare a alegerilor ar fi corectă şi necesară politic şi moral (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"O decizie de refacere a alegerilor ar fi corectă şi necesară din punct de vedere politic şi moral", a spus Iliescu.

El a arătat că este un moment delicat, legat de hotărârea Curţii Constituţionale.

"Eu cred că atât pentru Curte, cât şi pentru cel care va fi desemnat preşedinte, va fi o chestie foarte complicată această autoritate morală a celui care va trebui să îndeplinească funcţia de şef al statului, în condiţiile unor fapte foarte clare, evidente, de fraudare, care vor pune sub semnul întrebării autoritatea morală a preşedintelui", a spus Iliescu.

El a apreciat că, în acest moment, "apasă" o mare repsonsabilitate asupra Curţii Constituţionale.

Iliescu a spus că nu se rezumă problema fraudării alegerilor la voturile anulate, care este un aspect minor. "Sunt multe fapte de alt ordin, mult mai grave, cu falsificarea proceselor-verbale, cu CNP-urile, cu votul în străinătate, care au deformat în mod clar", a adăugat el.

"Cu un preşedinte care nu e ales cu voturile din ţară şi se bazează doar pe voturile falsificate în exterior, chestiunea devine foarte complicată pentru imaginea ţării şi a democraţiei noastre", a susţinut Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD a menţionat că aceasta este o chestiune care trebuie să dea tuturor de gândit.

Iliescu a apreciat că repetarea alegerilor este importantă pentru oricine va fi proclamat preşedinte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici