Iohannis: Pentru România, Piaţa Internă a Energiei înseamnă preţuri accesibile şi creştere economică

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că a susţinut la Consiliul European obiectivul de finalizare a Pieţei Interne a Energiei, care înseamnă pentru România dezvoltarea infrastructurii energetice, preţuri accesibile pentru consumatori, creştere economică şi crearea de locuri de muncă.

171 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Pentru România, Piaţa Internă a Energiei înseamnă preţuri accesibile şi creştere economică

Iohannis: Pentru România, Piaţa Internă a Energiei înseamnă preţuri accesibile şi creştere economică (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)

"Consiliul European a confirmat obiectivul de creare a Uniunii Energiei, pe baza propunerii făcută în luna februarie de Comisia Europeană. Au fost validate cele cinci dimensiuni ale Uniunii Energiei: securitatea energetică, Piaţa Internă a Energiei, eficienţa energetică, reducerea emisiilor de carbon, cercetarea, inovarea şi competitivitatea în domeniu", a declarat, vineri, preşedintele Klaus Iohannism, după încheierea Consiliului European de Primăvară.

Şeful statului a subliniat că România susţine puternic acest proiect. "Am insistat asupra câtorva priorităţi pentru România care se regăsesc în concluziile finale ale Consiliului European: valorificarea propriile resurse energetice, necesitatea diversificării surselor şi rutelor de aprovizionare", a spus Iohannis, adăugând că a reiterat, în acest context, "potenţialul semnificativ al resurselor din Marea Neagră, prin care putem contribuim la întărirea securităţii energetice regionale şi europene".

Klaus Iohannis a afirmat că a susţinut obiectivul de fnalizare a Pieţei Interne a Energiei, care, pentru România, înseamnă, "pe termen mediu şi lung, dezvoltarea infrastructurii energetice, asigurarea unor preţuri accesibile pentru consumatori, menţinerea competitivităţii industriei, creştere economică şi creare de locuri de muncă".

Preşedintele a punctat faptul că "un aspect esenţial" al acestui proiect, prezent în textul concluziilor summit-ului, constă în "libertatea fiecărui stat membru de a-şi alege mixul energetic naţional".

Totodată, Iohannis a spus că Uniunea Energiei trebuie să asigure "o protecţie reală a consumatorilor vulnerabili".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici