- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (14.03.2016, 12:57)
- Cătălina Mănoiu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Legea dării în plată, pe agenda comisiei juridice. Reprezentanţii BNR au lipsit de la dezbatere. VIDEO
Vicepreşedintele Comisiei Juridice, deputatul PSD Ciprian Nica, a declarat, luni, că legea dării în plată ar putea intra în dezbaterea comisiei abia săptămâna viitoare din cauza unor probleme procedurale, el criticând absenţa băncilor de la dezbaterea organizată de Comisia juridică.
3226 afișări
"Camera Deputaţilor este cameră decizională, iar Comisia juridică este abilitată pe fond să discute legea dării în plată. Pe procedură, vă spun că săptămâna aceasta nu poate intra pe ordinea de zi a Comisiei juridice, dintr-un motiv foarte simplu, un articol privind cererile de reexaminare ale preşedintelui României a fost declarat neconstituţional aşa cum a fost modificat în Regulamentul Camerei Deputaţilor, noi am depus amendamentele să se revină şi să ţinem cont de observaţiile CCR. Sper ca miercuri să fie votată modificarea Regulamentului în şedinţa de vot finala a plenului, urmând ca saptămâna viitoare după publicarea în Monitorul Oficial să putem să intrăm pe procedură, să o primim la comisie, să discutăm capetele de cerere privind reexaminarea şi, apoi, să dăm termen pentru amendamente", a declarat vicepreşedintele PSD al Comsiei Juridice a Camerei Deputaţilor Ciprian Nica.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Klaus Iohannis, decorat în SUA: Președintele României primește premiul Distinguished International Leadership Award pentru 2024
-
Certificate de naştere şi de deces în format digital în mai multe oraşe din ţară
-
Cazurile de rujeolă cresc din nou în Europa, cu România pe loc fruntaş
-
UE, acord privind profiturile de pe urma mărfurilor ruseşti: 90% din fonduri vor fi folosite pentru a ajuta militar Ucraina
Ciprian Nica a afirmat că există un consens politic şi că atât PSD, cât şi PNL, dar şi UNPR şi ALDE susţin legea dării în plată.
"Vrem să rezolvăm o problemă socială a oamenilor simpli, care nu vor să îşi dea casa, dar din motive obiective ajung într-o situaţie dificilă şi nu mai pot continua şi din cauza poziţiei băncilor", mai spus Nica.
Ciprian Nica a criticat absenţa băncilor de la dezbaterea "Legea dării în plată - argumente pro şi contara", găzduită de Comisia juridică.
"Constat cu amărăciune că băncile astăzi nu sunt prezente. Am avut o întâlnire mai restrânsă săptămâna trecută, la Comisia de buget, finanţe, (...) i-am sfătuit totuşi să participe la discuţie, să vină la negocieri şi chiar să putem face o lege pentru că nicăieri în lume băncile nu au un comportament aşa de agresiv şi nu am înţeles de ce în România au. Ei au motivat astăzi că au o altă acţiune", a mai spus deputatul PSD.
Băncile nu au dat curs invitaţiei la dezbaterea "Legea dării în plată-argumente pro şi contra" organizată la Camera Deputaţilor, înainte ca iniţiatiavă legislativă să ajungă în dezbaterea deputaţilor din Comisia juridică, pentru finalizarea raportului, care va fi înaintat penului Camerei Deputaţilor, for decizional..
Citeşte şi: Şeful Piraeus Bank: Pentru retroactivitatea dării în plată trebuie să vorbim de împărţirea riscului
Citeşte şi: Şeful Erste: Legea dării în plată nu va avea un impact financiar semnificativ asupra BCR, ci îi va afecta dramatic pe cei tineri, care vor să îşi ia o casă
Citește pe alephnews.ro: NATO va schimba abordarea față de Ucraina. Ce dezvăluie documentul exclusiv obținut de Corriere della Sera, care ar urma să fie aprobat în iulie la Summit-ul NATO
Citește pe www.zf.ro: Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Citește pe www.zf.ro: Rusia se pregăteşte de atac. Agenţiile europene de spionaj au avertizat guvernele lor că Rusia pregăteşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul
Citește și: Şeful Piraeus Bank: Pentru retroactivitatea dării în plată trebuie să vorbim de împărţirea riscului
Citește și: Şeful Erste: Legea dării în plată nu va avea un impact financiar semnificativ asupra BCR, ci îi va afecta dramatic pe cei tineri, care vor să îşi ia o casă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israelul avertizează SUA că decizia de înghețare a livrărilor de armament ar putea periclita negocierile privind ostaticii: „SUA trebuie să pună presiune pe Hamas, nu pe Israel”
Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Dacă aţi avea de ales între a munci mai puţin şi a câştiga mai puţin sau a munci mai mult şi a câştiga mai mult, ce aţi alege? (Nu, să munceşti mai puţin şi să câştigi mai mult nu este o soluţie)
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după Revoluție l-a marcat pe fiul lui Nicolae Ceaușescu
PROSPORT.RO
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
CANCAN.RO
Câți copii are de fapt Florin PIERSIC? Secretul pe care l-a ținut ascuns toată viața: „Vreau să fac ceva...”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe