Ministrul Raluca Prună: Îmi asum reînvestirea procurorului şef al DNA.

Ministrul Justiţiei Raluca Prună a anunţat, joi, la şedinţa de bilanţ a DNA că îşi asumă propunerea de reînvestire a Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

1735 afișări
Imaginea articolului Ministrul Raluca Prună: Îmi asum reînvestirea procurorului şef al DNA.

Ministrul Justiţiei Raluca Prună a anunţat, joi, la şedinţa de bilanţ a DNA că îşi asumă propunerea de reînvestire a Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

“ Înţeleg să iau act de performanţa susţinută a DNA şi să aplic dispoziţiile legii prin propunerea de reînvestire a procurorului şef al Direcţie Naţionale Anticorupţie”, a afirmat ministrul Justiţiei, Raluca Prună, la şedinţa de bilanţ a DNA.

Declaratia ministrului vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat la un post de televiziune că "rezultatele obţinute de DNA cu siguranţă ne duc cu gândul la posibilitatea destul de avansată a reconfirmării" în funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

Întrebată dacă a discutat cu şeful statului despre reînvestirea procurorului şef al DNA, Raluca Prună a declarat că "primul pas este să trimit la CSM pentru avizare această propunere. Nu am avut nicio discuţie cu preşedintele în mod special despre această procedură, nu am discutat cu preşedintele în mod special despre reînvestirea doamnei procuror Kovesi".

Mandatul Laurei Codruţa Kovesi la conducererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie expiră în această primavară. Propunerea de reînvestire va fi făcută de ministrul Justiţiei, iar numirea de către preşedintele României, cu un aviz consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii.

Ministrul Justiţiei : E importantă recuperarea prejudiciilor din infracţiuni

Ministrul Justiţei, Raluca Prună, a vorbit la bilanţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie depre importanţa recuperării prejudiciilor din dosarele de corupţie iar un mesaj în acest sens a transmis şi preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu.

Raluca Prună, ministrul Justiţei, susţine că este necesară "garantarea finalităţii procesului penal care să permită nu numai condamnarea ci şi recuperearea prejudiciilor provenite din infracţiuni" precizând că este "nevoie de ANAF ca să avem o corectă implementare a unei directive europene care vizează confiscarea extinsă".

"Există un preţ al urmăririi penale, hotărârile trebuie executate. Este ca şi cum aş divorţa şi în realitate nu mă despart de soţ, adică avem o hotărâre şi nu o pun în aplicare", a mai spus Raluca Prună.

Şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a vorbit la bilanţul DNA despre recuperarea prejudiciilor, făcând referire la "lipsa de fermitate" în ceea ce priveşte punerea în executare a deciziilor susţinând că "e manifestată, pe de o parte, prin uşurinţa cu care persoanele condamnate la închisoare pentru fapte grave de corupţie beneficiază de reduceri de pedeapsă, uneori de reduceri mult prea mari, ca urmare a scrierii unor lucrări, al căror caracter ştiinţific e, ca să fiu elegantă, cel putin îndoielnic sau după cum bine se spunea şi se scria într-un cotidian britanic".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici