Guvernul RENUNŢĂ să mai cumpere corvetele care urmau să fie construite la Galaţi

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi seara, că Executivul va abroga Hotărârea de Guvern emisă de Cabinetul Cioloş în luna noiembrie privind achiziţia corvetelor multirol, care urmau să fie construite la Galaţi, pe motiv că este ilegală.

15103 afișări
Imaginea articolului Guvernul RENUNŢĂ să mai cumpere corvetele care urmau să fie construite la Galaţi

Guvernul renunţă să mai cumpere corvetele care urmau să fie construite la Galaţi

„Vom abroga hotărârea de Guvern dată în decembrie, pentru că nu a fost dată în mod legal. Trebuia să existe înainte un memorandm care să fie aprobat în Parlament. Orice investiţie în acest domeniu mai mare de 100 de milioane de euro trebuie aprobată de Parlament”, a spus Sorin Grindeanu la Antena 3.

El a mai spus că ”paşii sunt cât se poate de clari”.

”Se abrogă, apoi se merge în Parlament”, a adăugat premierul.

La sfârşitul lunii februerie, Liviu Dragnea a declarat că Guvernul Grindeanu trebuie să abroge hotărârea de guvern dată de Cabinetul Cioloş prin care s-a decis cumpărarea a patru corvete noi, în valoare de 1,6 miliarde de euro, pe care firma olandeză Damen Shipyards Group ar urma să le construiască pe şantierul de a Galaţi.

„În situaţia respectivă acea hotărâre de guvern nu putea fi adoptată fără să existe aprobarea Parlamentului. Ceea ce cred eu că va face Guvernul — şi trebuie să facă — să abroge acea hotărâre de guvern şi să reia procedura legală care înseamnă eventual memorandum în Guvern, solicitarea de la Parlament pentru aprobare după care să purceadă la hotărârea de guvern care să aibă un rezultat sau altul”, a declarat Dragnea.

Guvernul Cioloş a adoptat, în şedinţa din 29 noiembrie 2016, Hotărârea privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului strategic de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională”. Prin actul normativ adoptat, Cabinetul a aprobat circumstanţele şi procedura specifică aferentă programului strategic de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională” în vederea furnizării de către Damen Shipyards Group, prin Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, a patru corvete din clasa SIGMA - proiect 10514, construite şi dotate în Şantierul Naval Damen Galaţi S.A., precum şi a suportului logistic iniţial. Valoarea estimată a programului, pe întreaga perioadă de şapte ani, este de 1,6 miliarde Euro (cu TVA), sumă în care sunt cuprinse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care include şi instruirea echipajelor.

„În Studiul de concept pentru produsul „Corvetă multifuncţională”, elaborat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, au fost analizate 13 proiecte de corvete, din care patru proiecte pot satisface cerinţele forţelor navale române. Dintre toate aceste proiecte, clasa SIGMA (Ship Integrated Geometric Modular Design Approach) prezintă cele mai mari avantaje avantaje”, se arată într-un comunicat al guvernului din 29 noiembrie 2016.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici