Radu Mazăre susţine că nu este interesat de "ţigăneala de partid"

Liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, susţine că nu este interesat de declaraţiile social-democraţilor din ultimele zile, şi nici de "ţigăneala de partid", având alte treburi în prezent.

439 afișări
Imaginea articolului Radu Mazăre susţine că nu este interesat de "ţigăneala de partid"

Radu Mazăre (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Întrebat de jurnalişti, vineri, ce părere are despre scandalul PSD din ultimele zile şi despre unele afirmaţii ale unor social-democraţi care îl vizau în mod direct, Radu Mazăre a răspuns: “Nu mă interesează ce zice ăla, nici ce zice celălalt, nici ţigăneală de partid. Am altă treabă acum. Restul nu comentez”.

Mazăre a recunoscut că în prezent pentru el este mai important proiectul legat de pagina de Facebook a Primăriei Constanţa, de care se ocupă în mod direct şi pe care doreşte să o lanseze săptămâna viitoare decât ceea ce se întâmplă în PSD.

Deputatul PSD Sebastian Ghiță afirmă, într-o declaraţie dată publicităţii joi, după şedinţa conducerii PSD, că e momentul ca Ion Iliescu să se retragă şi că ar trebui şi ca toţi cei cu probleme să fie suspendaţi din partid, enumerându-i pe Mazăre, Constantinescu, Duicu, Pendiuc, Mocanu, Hrebenciuc.

Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova au fost excluşi din PSD, în urma şedinţei de joi a Comitetului Executiv Naţional al partidului.

Ulterior, într-o emisiune televizată, primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a susţinut că "Victor Ponta trebuie să plece acasă" şi că nu se va opri până nu face "un grup parlamentar" să schimbe actualul guvern.

"N-am să mă opresc până n-am să fac un grup parlamentar să schimb acest guvern incompetent. Victor Ponta trebuie să plece acasă. (...) Am să mă ocup şi am să fac toate demersurile până când acest om va pleca şi din fruntea Guvernului şi din PSD", a susţinut el.

Vineri, senatorul Mircea Geoană a renunţat, în urma excluderii din PSD, la funcţia de Înalt reprezentant al primului-ministru, arătând că a fost o funcţie în mare măsură formală, pe care a acceptat-o "din dorinţa de a da un pic de credibilitate" acţiunii Guvernului. El a adăugat că nu va contribui deliberat la căderea Guvernului Ponta, dar că guvernarea PSD nu va mai dura, arătând că există un dicton vechi potrivit căruia ”câştigătorul ia totul”.

Geoană a mai spus că face apel la "pesediştii adevăraţi să-şi ia partidul înapoi" şi să-şi aleagă o altă conducere, nu "frăţia banului Ponta-Ghiţă-Dragnea", arătând că, în caz contrar, va gândi o platformă a unei stângi moderne, autentice şi democrate.

Tot vineri, deputatul Sebastian Ghiţă a anunţat că demisionează din PSD, el precizând că a avut anterior o discuţie cu liderul formaţiunii, Victor Ponta.

”Am fost chemat de domnul Ponta la biroul dânsului. Am avut o discuţie serioasă despre evenimentele politice din ultima perioadă. (..) Mi-a spus că declaraţiile pe care le-am dat sunt corecte, dar că nu pot să am iniţiative personale nediscutate cu colegii de partid. Am înţeles punctul său de vedere şi am hotărât să demisionez din PSD!”, a afirmat Sebastian Ghiţă, într-o declaraţie de presă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici