Video Raeţchi: SRI şi SIE să fie conduse de directori civili/ Proiectul de lege pentru avioanele F 16 trece cu viteza supersonicului/ Cu privire la achiziţii, veto-ul trebuie să aparţină militarilor; Politicienii trebuie să asculte

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, a declarat, vineri, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că SIE şi SRI trebuie să fie conduse de directori civili, nu de oameni din interior, afirmând că la nivelul Parlamentului nu există încă un control civil suficient de „matur”.

1494 afișări

„Sincer, nu. Nu pentru că nu avem încă la nivelul Parlamentului un control civil suficient de matur. Îl ai în SUA, dar acolo ai în primul rând parlamentari foarte bine pregătiţi pe domeniile lor şi în al doilea rând ai deja sedimentată o relaţie, un mod de lucru, în care instituţiile se respectă reciproc”, a declarat vicepreşedintele Comisiei de Apărare deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, într-un interviu acordat MEDIAFAX, întrebat dacă directorii SRI şi SIE ar trebui să provină din interiorul acestor servicii şi controlul civil să fie exclusiv parlamentar.

Ovidiu Raeţchi a afirmat că la nivelul parlamentarilor din comisiile de specialitate nu avem aceeaşi expertiză pe care o au alte state.

„Nu cred că avem aceeaşi expertiză la nivelul parlamentarilor din comisiile de specialitate şi atunci o rezervă a serviciilor în a împărtăşi elemente mai sensibile. La fel cum, uneori, parlamentarii au tendinţa să politizeze politic discuţia în relaţia cu serviciile, lucru foarte la modă în ultima perioadă”, a spus Raeţchi.

Liberalul a afirmat că la nivelul MAI funcţionează o Direcţie de Protecţie Internă, iar la nivelul Armatei, o Direcţie Generală de Informaţii, care sunt conduse de oameni care provin din sistem, însă, SIE ŞI SRI „au fost gândite ca servicii cu un caracter civil”.

„Cred că cele mai bun mod de a asigura controlul (SIE şi SRI-n.r.) este prin directori civil”, a spus Ovidiu Raeţchi.

Proiectul de lege pentru avioanele F 16 trece cu viteza supersonicului; Piranha, 12 minute

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare Ovidiu Raeţchi (PNL) a declarat, vineri, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că proiectul privind achiziţionarea avioanelor F 16 va trece prin comisie „cu viteza supersonicului”, afirmând că bugetul pentru Piranha a fost suplimentat cu milioane de euro în 12 minute.

„Din păcate, cu experienţa mea vă spun că o să tracă cu viteza supersonicului pentru că sistemul nostru nu este suficient de matur în zona asta, astfel încât să laşi Parlamentul (să se pronunţe-n.r.), care este ultimul for de control pe zona asta şi nu în ansamblu, ci doar la nivelul comisiilor de apărare. Acordul parlamentar se dă doar prin comisiile de apărare şi nu se ajunge la nivelul plenului pentru că sunt elemente mai confidenţiale în acest contra-cadru care este aprobat la început”, a declarat vicepreşedintele PNL Ovidiu Raeţchi, cu privire la dezbaterile parlamentare care vor urma pe tema achiziţiei avioanelor F 16, într-un interviu acordat MEDIAFAX.

Ovidiu Raeţchi a afirmat că pentru suplimetarea bugetului pentru transportoarele blindate Piranha s-a făcut în 12 minute, ajungându-se la un buget de sute de milioane de euro.

„Până în momentul de faţă am avut două experineţe de gen, în momentul în care am aprobat în comisiile reunite cele opt programe şi săptămâna aceasta când am aprobat o revizuire a programului pentru transportoarele blindate, pentru Piranha, o extindere de la câteva zeci la câteva sute de bucăţi, o extindere de câteva sute de milioane de euro. Ştiţi în cât timp a trecut această revizuire? Cam în 12 minute”, a afirmat Raeţchi.

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare a precizat că modul în care s-a făcut aprobarea în Parlament, deci nu a fost suficient de responsabil.

„(...) zece minute cu un secretar de stat, cu hârtiile încă nevenite, netrimise, nu mi se pare suficient de responsabil pentru o alegere a României care va dura decenii şi care implică sute de milioane”, a spus Raeţchi.

Despre achiziţii: Veto-ul trebuie să aparţină militarilor; Politicienii trebuie să asculte

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare Ovidiu Raeţchi (PNL) a declarat, vineri, că, în materie de achiziţii, militarii ar trebui să aibă drept de veto, afirmând că politicienii nu pot să înţeleagă unele aspecte care ţin de funcţionarea armamentului.

„Categoric vorbim de un echilibru. Există argumente pentru zona politicului, sunt argumente bugetare în sensul în care factorul politic înţelege cel mai bine echilibrul dintre salarii, investiţii, echipament şi sunt argumente foarte importante de ordin diplomatic (...)”, a declarat vicepreşedintele Comisiei de Apărare deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, într-un interviu acordat MEDIAFAX, întrebat cine ar trebui să aibă cuvantul decisiv în materie de achizitii.

Ovidiu Raeţchi a afirmat că „vetoul trebuie să aparţină militarilor” pentru că vieţile acestora depind de echipamentele pe care le folosesc.

Raeţchi a spus˘că sunt aspecte legate de tehnica militară pe care un politician nu poate să le înţeleagă.

„La primul model de Piranha pe care l-am adus exista o problemă cu mitraliera, se supraîncălzea şi după supraîncălzire capacitatea de ochire sădea semnificativ. O astfel de problemă nu a trăit-o un politician, nu poate să o înţeleagă un politician. O ştie militarul.”, a adăugat Raeţchi.

Preşedintele Comisiei de apărare a spus că dacă militarul consideră că un echipament este inadecvat, factorul politic „trebuie să îl asculte”.

„Dacă militarul consideră că un echipament este inadecvat, îi pune viaţa în pericol, atunci, cu siguranţă, că factorul politic trebuie să asculte şi să nu negocieze un echipament doar pentru că este preţul interesant sau sunt nişte interese politice în joc. Nu mai vorbesc de zona penală. Când sunt 10 miliarde în joc, România are o tradiţie care duce cu secole în urmă”, a spus Raeţchi.

Armata Română, euro-atlantistă la nivelul conducerii

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare a Camerei Ovidiu Raeţchi a declarat că Armata Română, la nivelul conducerii de elită, este euro-atlantistă, afirmând că „oamenii formaţi într-o logică veche” ies din sistem "vrând-nevrând".

„Este un proces în continuă evoluţie după 1989. (...) Armata Română la nivelul conducerii de elită este euro-atlantistă. Nu poţi altfel, eşti prins într-un sistem de întâlniri cu partenerii NATO în care gândeşti în limba engleză, în logica NATO. (...) La fel sunt optimit în privinţa trupelor combatante care au trecut prin Afganistan. Militarii lucrează în echipe (...) îţi intră în sânge limba engleză şi modul de a gândi euro-atlantist”, a declarat vicepreşedintele Comisiei de Apărare a Camerei Deputaţilor Ovidiu Raeţchi (PNL), într-un interviu acordat MEDIAFAX, întrebat dacă spiritul euro-atlantist este dominant sau minoritar în mentalitatea militarilor români.

Ovidiu Raeţchi a afirmat că „militarii formaţi într-o logică veche” fac un pas în spate „vrând-nevrând”.

„Sigur că există încă o categorie care face încă pasul acesta, dar timpul este de partea noastră. Ea iese vrând-nevrând din sistem, probabil că a profitat şi de această lege a pensiilor pe sistem vechi pânăla 15 septembrie şi a mai făcut un pas în spate. Armata Română chiar dacă mai are oameni formaţi într-o logică veche este condusă şi se comportă în câmp ca o armată euro atlantistă”, a spus Raeţchi.

Raeţchi: Garda civilă nu-i o variantă; Nu e inspirat să-i dai o armată pentru spectacole Gabrielei Firea

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare a Camerei Ovidiu Raeţchi a declarat, vineri, că „o armată de rezervişti” sau „o gardă naţională” nu vor rezolva structural problema Armatei Române, afirmând că nu ar fi inspirat să i se dea o armată pentru spectacole publice Primarului Capitalei, Gabriela Firea.

“Nu rezolvă soluţia. Garda civilă nu-i o variantă. Tocmai am respins în Parlament un proiect de lege în sensul acesta, depus de PSD. (…) România nu are o tradiţie în sensul acesta. Nu are capacităţi democraţice suficient de experimentare pentru a gestiona armată la nivelul primarilor”, a declarat vicepreşedintele Comisiei de Apărare a Camerei deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, într-un interviu acordat MEDIAFAX, întrebat dacă sunt viabile complementarităţi precum “armata de rezervisti” sau “garda naţională”.

Ovidiu Raeţchi a afirmat că nu ar fi inspirat să i dea o armată Gabrielei Firea pentru „nişte spectacole publice”.

„Adică, să îi dai o armată doamnei Firea pentru nişte spectacole publice nu cred că este o idee foarte inspirată şi, în al doilea rând, nu ai buget pentru aşa ceva. Ai bugetul oricum extrem de strâns, nu poţi să te duci şi în zona administraţiei locale să le pui primarilor la dispoziţie nişte militari”, a spus Raeţchi.

Cât priveşte constituirea unei „armate a rezerviştilor”, Raeţchi a afirmat că interesul este mic.

„În privinţa rezerviştilor avem Legea rezervistului voluntar. A fost adoptată acum trei ani. A devenit operaţională abia anul acesta. Au scoase în jur de 2000 de posturi, dar au fost ocuapte doar 200-300. Interesul este încă mic. Este normal pentru că vorbim despre sume extrem de mici, 100 de lei (...) şi cu merite mai poţi să acumulezi 200-300 de lei. Interesul este mic şi nu îţi rezolvă structural problema”, a spus vicepreşedintele Comisiei de Apărare a Camerei Deputaţilor.

Ovidiu Raeţchi a afirmat că pentru o armată care merge în teatrele de operaţiuni şi care „păzeşte o graniţă fierbinte, soluţia este profesionistă”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici