Victor Ponta a contestat decizia CNATDCU de retragerea a titlului de doctor, deşi în urmă cu doi ani anunţase că renunţă la diplomă în mod voluntar

Victor Ponta a contestat, vineri, 15 iulie, decizia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) de retragerea a titlului de doctor, iar consiliul are la dispoziţie zece zile pentru a analiza şi a decide dacă admite sau respinge contestaţia, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

2600 afișări
Imaginea articolului Victor Ponta a contestat decizia CNATDCU de retragerea a titlului de doctor, deşi în urmă cu doi ani anunţase că renunţă la diplomă în mod voluntar

Victor Ponta a contestat decizia CNATDCU de retragerea a titlului de doctor

Ponta a depus contestaţia la Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetarii, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), aşa cum prevede regulamentul CNATDCU în aceste cazuri. Mai departe, Consiliul General CNATDCU numeşte o comisie de analiză a contestaţiei, formată din trei membri CNATDCU care nu au fost implicaţi în analiza sesizării şi nu se află în situaţie de conflict de interese cu vreuna dintre părţile implicate. Raportul comun al membrilor acestei comisii este transmis spre consultare membrilor Consiliului General al CNATDCU în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea contestaţiei.

„Dacă pe parcursul analizei contestaţiei, persoana vizată recunoaşte prin adresa autentica încălcarea standardelor de etica profesionala şi îşi exprimă acordul privind retragerea titlului de doctor, preşedintele CNATDCU poate propune Consiliului General, fără a mai include analizele şi documentele prevăzute la art. 6-17, retragerea titlului de doctor”, se arată în regulementul de funcţionare CNATDCU.

Pe baza raportului comisiei de analiză a contestaţiei, în termen de maximum 10 zile de la depunerea contestaţiei, Consiliul general al CNATDCU confirmă sau infirmă decizia iniţială de a retrage titlul de doctor sau decide reluarea procedurii de analiză.

În cazul în care decizia finală a Consiliului general al CNATDCU confirmă nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, Consiliul general al CNATDCU va propune ministrului Educaţiei, retragerea titlului de doctor.

Retragerea tilului de doctor, propusă după mai mulţi ani, de CNATDCU ministrului Educaţiei 

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurior, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis în data de 30 iunie să recomande Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor lui Victor Ponta.

Comisia Tehnică din cadrul instituţiei, alcătuită din trei profesori universitari au analizat lucrarea de doctorat "Curtea Penală Internaţională" a lui Victor Ponta şi a stabilit că "nu respectă standardele de etică şi propune retragerea titlului de doctor", invocând articolul 170 din Legea Educaţiei Naţionale.

„Analiza Comisiei Juridice a arătat că teza de doctorat nu respectă standardele de etică a cercetării ştiinţifice şi a propus retragerea titlului de doctor în drept, în baza articolului 170 din Legea 1/2011. Consiliul general CNATDCU a luat în discuţie această propunere, am avut cvorum (din 47 de membri, 35 au fost prezenţi), 34 au votat pentru şi a fost o abţinere. În conformitatea cu regulamentul de funcţionare al Consiliului, propunerea a fost acceptată şi acum se va întocmi un raport, urmând ca ministrul să retragă titlul de doctor”, a declarat atunci preşedintele CNATDCU, Viorel Barbu.

Ponta ceruse în 2014 retragerea titlului de doctor

 

În 2014, după ce a pierdut alegerile prezidenţiale, Ponta anunţa că a trimis o scrisoare către rectoratul Universităţii Bucureşti în care notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti. El arată, într-un mesaj postat pe Facebook, că acesta este un gest pe care trebuia să îl facă mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza sa de doctorat, dar că nu a făcut acest lucru deoarece s-a considerat de bună credinţă în argumentele sale la momentul apariţiei contestării şi nu a vrut să amestece planul pur profesional cu cel politic.

Ponta a mai precizat că, după ce va părăsi viaţa politică, îşi doreşte să iniţieze un nou demers doctoral, "respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment".

De altfel, în decembrie 2014 a apărut şi o Ordonanţă de Urgenţă (OUG 94/2014) prin care Ponta  ar fi putut să renunţe la titlul de doctor în baza unei cereri la Ministerul Educaţiei. Însă, ordonanţa nu a mai terminat parcursul legislativ.

Operaţiunea antiplagiat din universităţi

 

Multiple cazuri de plagiat au aparut în atenţia publică dupa intrarea în vigoare a Legii Educaţiei în 2011, cand ministrul de atunci, Daniel Funeriu, a atras atenţia asupra declanşării unei curăţenii antiplagiat din universităţi.

Pe 18 iunie 2012, ediţia online a revistei Nature a publicat ştirea că Victor Ponta, „prim-ministrul României, a fost acuzat că ar fi copiat secţiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicaţii anterioare, fără să pună referinţe exacte”.

CNATDCU, care este singurul organism abilitat prin lege să judece plagiatele din tezele de doctorat din 1995 încoace, a mai dat un verdict pe 29 iunie 2012 dar comisia a fost dizolvată de către Liviu Pop, cel care era atunci ministrul interimar al Educaţiei. Membrii comisiei susţineau atunci că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt.

De altfel pe 17 iulie 2012, Comisia de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti a decis în unanimitate că este vorba de plagiat. Mai mult potrivit comisiei, acesta a plagiat intenţionat, găsindu-se pasaje copiate în 115 pagini din cele 297 . Singura comisie care l-a absolvit de vină a fost Consiliul Naţional de Etică, care e decis în data de 18 iulie 2012 că Ponta nu a plagiat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici