Acord între putere şi opoziţie la Senat: Legea asistenţei sociale va fi dezbătută miercuri

Puterea şi opoziţia au ajuns, luni, la un acord privind dezbaterea proiectului Legii asistenţei sociale, agreând ca acesta să fie discutat la plenul de miercuri, după aproape două luni de amânări succesive.

593 afișări
Imaginea articolului Acord între putere şi opoziţie la Senat: Legea asistenţei sociale va fi dezbătută miercuri

Acord între putere şi opoziţie la Senat: Legea asistenţei sociale va fi dezbătută miercuri (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Liderii grupurilor parlamentare au căzut de acord, luni, ca proiectul Legii asistenţei sociale să fie trecut la primul punct al ordinii de zi a plenului de miercuri.

Şedinţa de plen a început, ca de fiecare dată în ultimele săptămâni, cu solicitarea PDL ca Legea asistenţei sociale să fie dezbătută cu prioritate, refuzul opoziţiei şi pauza de consultări ameninţând cu un nou blocaj al plenului.

Spre finalul şedinţei, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a anunţat că puterea şi opoziţia s-au înţeles ca Legea asistenţei sociale să fie discutată miercuri, cu aproape o săptămână înaintea expirării termenului de adoptare tacită, 3 noiembrie.

Dezbaterile la proiectul Legii asistenţei sociale au fost amânate în mai multe rânduri, în plenul Senatului, de la începutul sesiunii parlamentare.

Proiectul de lege propus de Guvern are termen de adoptare tacită data de 3 noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici