Adrian Ţuţuianu trimite o scrisoare guvernului SUA pentru achiziţonarea de elicoptere de atac: Ar putea ajunge în posesia Armatei României în 2019

Ministrul Apărării Adrian Ţuţuianu a semnat joi scrisoarea de ”intenţie de preţ şi disponibilitate” privind achiziţonarea de elicoptere de atac, urmând ca aceasta să fie trimisă guvernului SUA, după o întâlnire la Palatul Victoria cu reprezentanţii Bell Helicopter.

1429 afișări
Imaginea articolului Adrian Ţuţuianu trimite o scrisoare guvernului SUA pentru achiziţonarea de elicoptere de atac: Ar putea ajunge în posesia Armatei României în 2019

Ministrul Apărării, scrisoare ”intenţie de preţ şi disponibilitate” privind achiziţonarea de elicoptere de atac adresată guvernului Statelor Unite

Elicopterele de atac ar putea ajunge în posesia Armatei României în 2019

Elicopterele de atac, pentru care se va trimite o scrisoare de „intenţie de preţ şi disponibilitate” Statelor Unite, ar putea ajunge în posesia Armatei României în 2019 sau în 2020, potrivit Planului de înzestrare, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu.

Achiziţia elicopterelor a apărut în urma nevoii de înzestrare a Armatei Române, de refacere a capabilităţilor militare, în contextul nou de securitate.Toate aceste achiziţii se fac potrivit Planului de înzestare, aprobat de CSAT, şi ţinem seama de aprobarea pe care am primit-o în luna mai, de la Parlamentul României, pentru cele opt programe prioritare”, a precizat Ţuţuianu.

Ministrul a adăugat că e prea devreme pentru a exista o estimare cu privire la preţul de achiziţie al aparatelor de zbor.

Am discutat despre chestiuni de natură tehnică, am adresat o scrisoare Guvernului Statelor Unite, care înseamnă demararea procedurii. Până nu vom obţine aprobarea Congresului Statelor Unite, nu avem un acord concret la Guvern”, a mai spus sursa citată.

Scrisoare guvernului SUA pentru achiziţonarea de elicoptere de atac

”După convorbiri, ministrul apărării naţionale, Adrian Ţuţuianu, a semnat scrisoarea de intenţie de preţ şi disponibilitate privind achiziţionarea de elicoptere de atac, urmând a fi adresată guvernului SUA. Întâlnirea de la sediul Guvernului a fost precedată de o discuţie tehnică la sediul Ministerului Apărării Naţionale”, transmite, într-un comunicat de preă, Guvernul României.

Practic, prin scrisoarea de intenţie, Guvernul României şi-a manifestat interesul privind achiziţionare de elicoptere de atac, acesta fiind primul pas pentru începerea discuţiilor privind costurile.

Ministerul Economiei şi reprezentanţii Bell Helicopter vor discuta în perioada următoare despre înfiinţarea unei societăţi mixte şi despre transferul tehnologic care să permită producţia de elicoptere pe teritoriul României.

”Această decizie va avea un impact direct considerabil asupra dezvoltării economice a ţării noastre, fiind, în acelaşi timp, şi un generator de securitate în zonă. Menţionăm faptul că decizia privind achiziţionarea de elicoptere de atac se fundamentează pe planul de înzestrare aprobat recent de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării”, mai precizează Guvernul României.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat prim-ministrul Mihai Tudose, împreună cu ministrul apărării naţionale, Adrian Ţuţuianu, ministrul economiei, Mihai Fifor, şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă şi şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-locotenent Laurian Anastasof şi reprezentanţii companiei Bell Helicopter.

Ţuţuianu: Vineri voi face primele numiri pe funcţiile de comandă, în locul celor care se pensionează

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a declarat, joi, că în cursul zilei de vineri va face primele numiri în funcţiile rămase vacante după pensionările în masă ale celor care ocupau poziţii de conducere în MApN.

Mâine (vineri - n.red.) voi face primele numiri pe funcţiile de comandă importante, pe locurile celor care vor pleca. Încercăm să acoperim aceste plecări, am găsit soluţii de promovare astfel încât Armata română să nu aibă nimic de pierdut. Până luni-marţi voi face numiri în toate funcţiile centrale unde au fost disponibilizări ca urmare a ieşirilor la pensie. Prin această lege vom rezolva anumite lucruri care sunt importante. Nu putem continua cu pensii mai mari decât salariile. Daca sunt alte lucruri de clarificat, există disponibilitate maximă din partea Guvernului”, a declarat Ţuţuianu într-o intervenţie în direct la Antena 3.

Precizările ministrului vin după ce sute de angajaţi ai sistemului de ordine şi siguranţă publică, dar şi militari, au solicitat pensionarea ca urmare a anunţului privind Ordonanţa de Urgenţă prin care se modifică legea pensiilor speciale. Ordonanţa ar putea fi discutată şi adoptată în şedinţa de Guvern de miercuri.

Guvernul a elaborat un nou proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii pensiilor speciale, document ce prevede ca pensiile să nu fie mai mari decât salariul avut în activitate iar actualizarea să facă în funcţie de rata de inflaţie. Noul draft al proiectului nu mai schimbă modul de calcul, însă prevede ca pensia să nu fie mai mare decât salariul iar actualizarea este legată de rata medie anuală a inflaţiei.

„Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată”, este una dintre prevederile noului proiect de OUG prezentat de Federaţia Sindicatelor din ANP.

De asemenea, potrivit documentului, „cuantumul net al pensiei militare de stat, nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei”.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici