Apa Nova: Creşterile de preţuri au respectat contractul de concesiune. Nu avem cele mai mari tarife

Apa Nova, furnizorul de apă şi servicii de canalizare din Bucureşti şi Ploieşti, susţine într-un comunicat că majorările de tarife operate au respectat contractul de concesiune încheiat în anul 2000 şi că există alţi operatori care pratică preţuri mai mari.

778 afișări
Imaginea articolului Apa Nova: Creşterile de preţuri au respectat contractul de concesiune. Nu avem cele mai mari tarife

Apa Nova: Creşterile de preţuri au respectat contractul de concesiune. Nu avem cele mai mari tarife (Imagine: Vlad Stan / Mediafax Foto)

"Conform ultimelor date statistice primite de la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), în martie 2015, tarifele pentru serviciile de alimentare cu apa şi de canalizare practicate de Apa Nova Bucureşti sunt pe poziţia a 17-a, iar cele practicate de Apa Nova Ploieşti pe poziţia a 33-a, între tarifele practicate de cei 33 de operatori mari de servicii de acest tip din România", se arată în comunicatul Apa Nova.

Potrivit acestuia, tariful acoperă cheltuielile de operare, întreţinere, reabilitare, dezvoltare şi modernizare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare, conform cerinţelor contractului de concesiune, pe întreaga perioadă a concesiunii, de 25 de ani.

"În concordanţă cu Contractul de Concesiune şi actele adiţionale ulterioare, Apa Nova Bucureşti consideră ca a respectat reglementările în domeniul specific de activitate referitoare la calitatea şi continuitatea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare. Reglementatorul tehnic al concesiunii, în prezent Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice, a emis la termenele contractuale toate deciziile privind atingerea şi menţinerea conformităţii nivelelor de servicii", spun reprezentanţii companiei, în comunicat.

Aceştia arată că ajustările tarifare "au respectat întocmai" prevederile contractului de concesiune şi ale H.G. nr. 1019/2000.

"Ajustările ordinare (tarifele sunt actualizate în funcţie de rata inflaţiei şi de cursul de schimb leu/euro; aceste ajustări se pot aplica doar atunci când inflaţia creşte/scade cu cel puţin 5%) au fost verificate, inclusiv veridicitatea datelor incluse în solicitare, şi aprobate de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC)", conform sursei citate.

În ceea ce priveşte ajustările extraordinare (tarifele sunt actualizate pentru a compensa clienţii Apa Nova Bucureşti, în urma apariţiei unor evenimente neprevăzute, de exemplu; modificări ale legislaţiei, acordarea de fonduri nerambursabile etc.), ”au fost verificate de către Comisia Internaţională de Experţi ţinând cont de evenimentul extraordinar invocat, impactul acestuia asupra fluxului de numerar al ANB”, corectitudinea calculelor şi au fost emise recomandările în cadrul unui Raport de Expertiză adresat ANRSC, ANB, Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) şi Autorităţii Municipale de Reglementare a Serviciilor Publice (AMRSP), într-un interval de 30 de zile de la primirea solicitării. Iar ANRSC a aprobat sau respins implementarea ajustărilor extraordinare în intervalul prevăzut de la primirea Raportului Comisiei de Experţi, bazându-se exclusiv pe concluziile şi recomandările cuprinse în acesta.

Francezii au scumpit apa de 15 ori din 2000 până în prezent, în condiţiile în care indicele preţurilor de consum a crescut doar de 4 ori, potrivit ZF.

Compania Apa Nova a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 748,6 mil. lei (168,6 mil. euro), în creştere cu aproape 6% faţă de 2013, în timp ce profitul net a urcat mai rapid, cu 9%, la 140,8 mil. lei, adică o marjă netă de 20%. De altfel, profitul net al companiei s-a dublat de la 70 milioane de lei în 2010 la 140 de milioane de lei în 2014, în condiţiile în care cifra de afaceri a crescut cu 70%.

Francezii de la Veolia sunt prezenţi pe piaţa românească prin patru firme, respective Apa Nova Bucureşti, Apa Nova Ploieşti, Veolia Energie Ploieşti şi Veolia Energie Iaşi.

Costin Berevoianu, fostul şef al Regiei de apă-canal a Capitalei, Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL şi omul de afaceri Ovidiu Semenescu au fost reţinuţi joi seară de procurorii DNA Ploieşti, pentru trafic de influenţă, după ce au fost audiaţi în dosarul în care este vizată compania Apa Nova.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici