Avioanele şi elicopterele poliţiei ar putea fi închiriate de persoane sau firme

Avioanele şi elicopterele poliţiei ar putea fi închiriate unor persoane private sau companii, în condiţiile în care bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) este "insuficient", se arată într-un proiect de hotărâre de guvern publicat marţi.

428 afișări
Imaginea articolului Avioanele şi elicopterele poliţiei ar putea fi închiriate de persoane sau firme

Avioanele şi elicopterele poliţiei ar putea fi închiriate de persoane sau firme (Imagine: Mediafax Foto)

Proiectul de act normativ, publicat pe site-ul MAI şi supus dezbaterii publice, presupune modificarea Hotărârii Guvernului 787 din 2003 prin care se aprobă ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să aibă "activităţi finanţate integral din venituri proprii".

Proiectul publicat marţi prevede posibilitatea ca MAI să "presteze servicii cu aeronavele din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor către persoane fizice sau juridice".

Conform notei de fundamentare a proiectului, "întrucât fondurile bugetare alocate Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt insuficiente, este necesară înfiinţarea unor activităţi finanţate integral din venituri proprii pe lângă Inspectoratul General de Aviaţie al MAI, constând în prestarea de servicii către persoane fizice şi juridice, cu aeronavele din dotare".

În nota de fundamentare nu se precizează sumele ce ar putea fi obţinute de MAI din închirierea avioanelor şi elicopterelor proprii.

În plus, potrivit unui alt proiect de act normativ, publicat tot marţi, aeronavele MAI ar putea fi folosite şi pentru "filmări pentru cartografiere".

Această prevedere ar putea apărea prin modificarea unei ordonanţe de urgenţă din 2001, act normativ aprobat printr-o lege din 2002. Conform acestei noi propuneri, MAI ar putea presta, cu aceleaşi aeronave, şi alte servicii, precum "transport materiale, transport materiale periculoase, transport încărcătură acroşată", dar şi "transport persoane".

Expunerea de motive care însoţeşte cel de-al doilea proiect arată că "fondurile bugetare alocate Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt insuficiente" şi "nu asigură întreţinerea şi funcţionarea corespunzătoare a aeronavelor din dotare".

"Completările propuse vizează în principal posibilitatea obţinerii de venituri proprii din prestarea unor servicii (transport materiale, materiale periculoase, încărcătură acroşată, persoane, filmări pentru cartografiere) către persoane fizice şi juridice", se mai arată în documentul citat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici