Baltag (CSM):Judecătorii din penal simt o presiune venită dintr-o anumită parte a sistemului

Gabriela Baltag, membru CSM, a declarat, duminică seara, că secţia de investigare a magistraţilor va spori independenţa judecătorului, menţionând că mai mulţi judecători în materie penală au acuzat că simt presiuni dintr-o anumită "parte a sistemului judiciar".

1508 afișări
Imaginea articolului Baltag (CSM):Judecătorii din penal simt o presiune venită dintr-o anumită parte a sistemului

Baltag (CSM):Judecătorii din penal simt o presiune venită dintr-o anumită parte a sistemului

"Este binevenită (n.r. secţia de investigare a magistraţilor), contrar afirmaţiilor unor colegi din CSM. Salut această iniţiativă pentru că, trebuie să recunoaştem, nu o dată aflăm că, mai ales judecătorii care judecă în penal, simt o presiune venită împotriva lor dintr-o anumită parte a sistemului judiciar. (..) Nu vă spun câte memorii au venit spre noi, însoţite de documente, care prezentau o formă de presiune asupra judecătorilor care judecă în materie penală. (..) Un judecător mi-a zis de existenţa presiunilor, mi-a povestit o situaţie particulară, unde un judecător care a dat o soluţie de achitare şi căruia, ulterior, procurorul de caz i-a spus <<Până nu o să legăm pe unul dintre voi, nu o să terminaţi cu astfel de soluţii>>. Au fost astfel de situaţii, poate nu la fel de grave", a declarat Gabriela Baltag la Antena 3.

Întrebat dacă este vorba despre presiuni în ceea ce priveşte anumite decizii, magistratul a răspuns: "Vor să afle ce considerente au stat la baza deliberărilor, în afară de cele expuse, considerând că sunt altele".

"Nu e un element de noutate, am văzut că se vorbeşte de discriminare, dar am văzut că şi o anumită categorie profesională, magistraţii, fac obiectul unei secţii din DNA. Această secţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este benefică, va aduce şi va spori independenţa judecătorului", a mai spus Gabriela Baltag.

Judecătorul susţine că proiectul de modificare a legilor justiţiei este unul bun, precizând că este surprinsă de poziţia procurorului general al României.

"Văd că pachetul de legi ale justiţiei a stârnit foarte multe controverse, lumea aduce argumente, leagă de existenţa anumitor dosare ale unor persoane aceste modificări. În niciuna dintre legi nu se vorbeşte de dosare, de persoane. (..) Am pretenţia ca atunci când vorbeşti de pierderea independenţei magistraţilor să indici măcar un text de lege. Nu e nicio prevedere, până în momentul de faţă, care să aducă o îngrădire a independenţei sistemului judiciar", judecătorilor, a mai spus Baltag.

Judecătorul a vorbit şi despre comentariile din spaţiul public privind înlăturarea preşedintelui României din procedura de numire a conducerii instanţei supreme, precizând că până în 2005 şeful statului nu avea putere de decizie în acest sens.

"Nu e de conceput ca un preşedinte de ţară, care e om politic, să decidă. Ce argummente ar putea avea să refuze numirea unui preşedinte ÎCCJ? Am auzit că ar putea primi rapoarte de la servicii. Ce să înţelegem, că serviciile pot să interfereze în cariera magistraţilor? Este foarte grav acest lucru. Este exclus să permitem serviciilor secrete să aibă o putere de înlăturare a magistraţilor prin preşedintele ţării. Nu există acest drept de veto niciunde în lumea civilizată", a completat Baltag.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici