Blaga: Cinci poliţişti care au participat la miting purtau arme, iar MAI face demersuri la Parchet

Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a declarat, pentru Hotnews, că cinci poliţişti ce au participat la mitingul de vineri au avut arme, astfel că se vor face demersuri la Parchet pentru tragerea la răspundere, precizând, totodată, că Guvernul ia în calcul creşterea salariilor de la începutul anului.

29 afișări
Imaginea articolului Blaga: Cinci poliţişti care au participat la miting purtau arme, iar MAI face demersuri la Parchet

Blaga: Cinci poliţişti care au participat la miting purtau arme, iar MAI face demersuri la Parchet (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat sâmbătă, într-un interviu pentru www.hotnews.ro, ca Guvernul ia în calcul creşterea salariilor de la 1 ianuarie 2011, dar că nu a fost stabilit încă un procent clar.

Blaga susţine ca va avea loc, probabil duminică, o discuţie cu premierul Emil Boc, cu ministrul de Finanţe şi cu ministrul Muncii pe aceasta temă.

Potrivit sursei citate, cinci poliţişti purtau cu ei arme de foc la protest. "Au fost câţiva poliţişti, din câte ştiu cinci la număr, care chiar purtau cu ei arme. Trei arme de foc, letale, două cu aer comprimat, şi sigur vor fi identificaţi. De data asta discutăm despre infracţiuni. Nu ai dreptul să participi cu arme de foc la manifestaţii publice. Nimeni nu are acest drept. Noi vom face demersurile către Parchet, care le va instrumenta în conformitate cu prevederile legale", a spus Blaga.

Ministrul Blaga a precizat că dacă protestatarii îşi strigau nemulţumirile în Piaţa Victoriei, în cadrul mitingului autorizat, n-ar fi avut nicio obiecţie. "Au dreptul să-şi manifeste nemulţumirea, ca toţi cetăţenii acestei ţări, în cadru strict legal. Iar în faţa Palatului Victoria, unde aveau tot dreptul să manifeste între anumite ore, nu ridic nicio obiecţie nici vis-a-vis de ce au strigat, oamenii la supărare pot să strige tot ce doresc, să-şi arate nemulţumirea, dar din moment ce au pornit în marş neautorizat spre Palatul Cotroceni, de data asta lucrurile nu mai sunt în regulă şi nu vom avea un tratament preferenţial faţă de poliţişti", a subliniat demnitarul.

În opinia ministrului, uniforma au purtat-o protestatarii ca să impresioneze, dar acest lucru nu este interzis. "Totuşi, ca oameni ai legii ar fi putut avea un discurs mai elevat. Am văzut că cetăţenii sancţionează acest lucru. În programul de guvernare ne-am propus creşterea siguranţei cetăţeanului, creşterea încrederii în instituţiile de ordine publică şi obiectivul stategic, intrarea în spaţiul Schengen la 27 martie anul viitor. Or, astfel de manifestări sub nicio formă nu contribuie la creşterea încrederii cetăţenilor în instituţiile de ordine publică", a afirmat Blaga.

Ministerul de Interne va finaliza, săptămâna viitoare, proiectul de lege care oferă cadrul legal pentru a face disponibilizări în Poliţie şi pentru a acorda măsuri compensatorii, Blaga precizând că nu are o cifră.

Un miting fără precedent a avut loc, vineri, în faţa Administraţiei Prezidenţiale, la care au participat mii de poliţişti, iniţial protestul, legal, având loc în faţa sediului Guvernului. Concret, câteva mii de sindicalişti, majoritatea purtând uniforme ale diverselor instituţii ale statului, în principal poliţişti, au trecut în ilegalitate, participând, în numele disperării cauzate de scăderea nivelului de trai, la un marş neautorizat care a bulversat grav traficul în Capitală.

Poliţiştii au anunţat că şi-au luat zi liberă pentru a participa la miting şi că nu sunt înarmaţi.

Aproximativ 6.000 de manifestanţi au plecat de la Guvern, însă pe drum li s-au alăturat alte 1.500-2.000 de persoane. Protestatarii au ajuns la Cotroceni, unde au huiduit, strigat şi au aruncat cu pet-uri, caschete şi lumânări spre intrarea oficială. Lideri ai sindicaliştilor au fost primiţi de un consilier de stat, care le-a ascultat revendicările şi le-a transmis faptul că preşedintele Traian Băsescu nu va discuta cu ei, considerând ilegal protestul.

Bogdan Hossu şi ceilalţi lideri sindicali ai "Cartel Alfa" le-au propus sindicaliştilor care protestează la sediul Preşedinţiei să plece vineri şi să revină la Palatul Cotroceni în 7 octombrie, când va fi organizat mitingul de Ziua Muncii Decente, spunându-le că atunci vor fi mult mai mulţi.

Jandarmeria a anunţat că organizatorii protestului vor fi amendaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici