Confederaţia „Cartel Alfa” anunţă proteste în Piaţa Victoriei pe 4 octombrie

Confederaţia „Cartel Alfa” anunţă că va picheta, între 25-29 septembrie, prefecturile de judeţ, urmând ca pe 4 octombrie să organizeze un miting în Piaţa Victoriei din Capitală, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de propunerea Guvernului de transfer a taxelor sociale de la angajator la angajat.

Share pe Facebook 668 afişări

Confederaţia „Cartel Alfa” anunţă proteste în Piaţa Victoriei pe 4 octombrie

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” declanşează mai multe acţiuni de protest, având ca revendicări principale blocarea transferului taxelor sociale de la angajator către angajat şi modificarea legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile.

Potrivit sindicaliştilor, "propunerea guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajat la angajator reprezintă un experiment singular, ale cărui consecinţe negative vor fi (din nou) suportate exclusiv de lucrători. De consecinţele pozitive, dacă vor exista, va benefia doar capitalul şi reprezentanţii acestuia (patronii şi angajatorii). Plata contribuţiilor sociale exclusiv de către angajat nu este aplicată în nicio ţară UE. Dimpotrivă, în cele mai multe ţări, cota suportată de angajator este mai mare decât cea plătită de lucrători, deoarece companiile au şi o răspundere socială. Această distribuţie asigură o repartizare echitabilă a creşterii economice între capital şi lucrători, iar transferul integral al contribuţiilor către lucrători va debalansa acest echilibru".

Concret, spun sindicaliştii, principalele efecte negative suportate de lucrători ar fi scăderea veniturilor nete din muncă, eliminarea răspunderii sociale a angajatorilor, desfiinţarea fondului de şomaj şi scăderea sustenabilităţii sistemului public de pensii.

"Considerăm că această soluţie originală a guvernului va da peste cap întreaga piaţă a muncii, cu consecinţe deosebit de grave prin creşterea presiunii fiscale pe lucrător, instabilitate financiară la nivelul bugetului de stat prin scăderea drastică a veniturilor la buget şi prin alocarea suplimentară de la buget pentru unele cheltuieli sociale de care îi degrevează pe angajatori", arată Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa”, într-un comunicat de presă remis miercuri MEDIAFAX.

În ceea ce priveşte modificarea legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la varianta comună a celor cinci confederaţii sindicale înaintată guvernului, "Cartel Alfa" transmite că efectele negative ale modificării legislaţiei dialogului social din 2011 prin desfiinţarea negocierii colective la nivel superior şi restrângerea dreptului la acţiune colectivă au condus la accentuarea inegalităţilor sociale în România, la cotele cele mai ridicate din Europa.

"Astfel, în cei 7 ani de la intrarea în vigoare a condiţionărilor abuzive din Legea dialogului social (62/2011) nu s-a mai putut negocia niciun contract colectiv de muncă la nivel de sector, iar la nivel de companie, din cele aproximativ 14.000 de contracte semnate, marea majoritate – peste 85% - sunt semnate de reprezentanţii salariaţilor, de cele mai multe ori desemnaţi de însuşi managementul companiei, astfel încât valoarea prevederilor în beneficiul lucrătorilor în aceste negocieri de faţadă este minimă. (...) Numărul lucrătorilor pe salariul minim a crescut exponenţial în cei 7 ani (de la 8% în 2011 la peste 30% în prezent), migraţia forţei de muncă a atins cote alarmante, cu un deficit major de forţă de muncă calificată, iar fenomenul muncii nedeclarate a luat amploare. Mai mult decât atât, prevederile acestei legi restricţionează dreptul constituţional la asociere colectivă pentru peste 1 milion de lucrători, angajaţi în cele cca 470.000 întreprinderi care au sub 15 angajaţi (pragul minim impus de lege pentru constituirea unui sindicat)", potrivit sursei citate.

Sindicaliştii spun că, în perioada 25-29 septembrie 2017, vor picheta prefecturile de judeţ şi vor solicita convocarea comisiilor de dialog social judeţene pentru înaintarea şi susţinerea revendicărilor.

În Bucureşti, pe 4 octombrie 2017, va avea loc un miting în Piaţa Victoriei începând cu orele 11,00.

"În cazul în care Guvernul menţine propunerea de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat în propunerea de buget pentru 2018, se vor constitui premisele pentru declanşarea unui conflict social de amploare", se mai arată în comunicat.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PROTESTE ,
CARTEL ALFA ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
LOVITURĂ DE TEATRU după alegerile din Germania. Nu s-a mai întâmplat aşa ceva de la al II-lea Război Mondial încoace. Anunţul făcut de Merkel azi-noapte
mediafax.ro
Închide